Copiii din centrele de plasament – COPII ADULŢI
În calitate de voluntar am avut ocazia să cunosc copii din centre de plasament. La copiii la care merg, sunt copii fie abandonaţi de părinţi sau copii care pleacă de acasă din diverse motive, copii care nu se înţeleg cu părinţii lor, copii care nu au primit nici un fel de educaţie şi sprijin ( şi aici le includ pe toate de la sprijin financiar până la cel emoţional).
Aceşti copii sunt copii puternici emoţional. Sunt Copii Adulţi care, dacă ar fi încurajaţi să creadă în ei şi în valorile lor, ar putea reuşi în viaţă, ar putea fi lideri puternici, cu un caracter asemenea unui stejar falnic prin frumuseţea şi tăria lui. Ei sunt copiii care, în pofida faptului că sunt cu o desagă de traume în spate, nu îşi arată suferinţele. Ei dovedesc caractere impecabile în formare, reuşesc foarte bine să citească un om precum şi intenţiile sale din prima clipă în care l-au văzut, aceşti copii sunt uniţi în acţiunile de binefacere, sunt opuşi răutăţilor deşi mai există conflicte între ei, sunt opuşi egoismului deşi cei mai mulţi dintre ei au cele mai importante lipsuri de pe acest pământ ca Iubirea, din care derivă toate componentele ajutătoare pentru dezvoltarea emoţională. Cum spuneam, aceşti copii reuşeşc foarte bine să mascheze imperfecţiunile aduse de suferinţe şi cu demnitate trăiesc clipa, fără să se mai întrebe De ce eu?
Sunt Copiii adulţi. Sunt copiii care prind din zbor tot ceea ce primesc pentru că, nu au încotro, personalul din centre este extrem de redus. În viziunea mea ar fi nevoie de echipă/departament, echipe de oameni, oameni buni, oameni care iubesc copiii şi profesionişti în domeniile psihologiei, ale medicinei şi ale învăţământului.
Aceşti copii trebuie să înveţe să managerieze tot ceea ce primesc, să nu întrebe prea multe pentru că asta e, pentru ei viaţa dură a început mai devreme. Ei trebuie să se prefacă că nu au simţit când au fost tăiaţi (metaforic) şi le-a curs sânge din prea plinul suferinţei, să nu arate că vor afecţiune şi dacă o vor să nu o ceară ca să nu stânjenească. Aceşti copii se pregătesc de copii SĂ FIE SINGURI. SINGURI PE LUME, INTEGRI ŞI PUTERNICI INDIFERENT DE VREME. Singurătatea este gustată de ei sub toate formele, cea mai greu de suportat fiind cea emoţională atunci când, dacă ai fi în momentul să zici că NU MAI POT şi nu te aude nimeni, nimeni nu te sprijină, nimeni nu îţi dăruieşte măcar o brumă de încredere care să te aline, să îţi ofere speranţă pentru ziua ce vine.
Aceşti copii nu au încotro când vine vorba despre înfruntat greutăţi, ei trebuie să înfrunte sau, să înfrunte, nu au variante ajutătoare, nici sună un prieten, nici nimeni şi nimic, din emoţional. Aceşti copii cel mai adesea se ajută între ei pe partea emoțională.
Dar ei nu se plâng dacă nu au primit ce şi-au dorit şi primesc cu recunoştinţă şi devotament tot ceea ce primesc, calităţi destul de rar întâlnite în zilele noastre…
Aceşti copii sunt forţaţi de mici să fie adulţi şi ei nu miros aerul junglei ci simt la propriu gheara tigrului pe feţe, pe inimi şi în aceste condiţii au puterea totuşi să zâmbească, să iubească, să arate în continuare că valorile ca devotamentul, solidaritatea, corectitudinea, liniştea şi pacea nu au apus.
Aceşti copii adulţi ar putea fi liderii sau pionii de mâine dar puncte de sprijin în adevăr, bunătate şi integritate, puncte de sprijin ale societăţii actuale. Ei nu sunt sprijiniţi la valoarea pe care ar merita-o. Nu sunt încurajaţi să creadă în psihicul lor puternic, nu sunt încurajaţi să îşi dezvolte calităţile lor generale cât şi pe cele specifice, calităţile lor profunde emoţional şi din păcate mulţi dintre ei se pierd în direcţiile opuse naturii lor.
Am vrut să punctez aceste aspecte prin cuvinte prea sărace, pentru ceea ce reprezintă cu adevărat. Şi eu am surprins o parte minusculă din tot ceea ce este.
Dar dacă nu se fac mai multe lucruri pentru ei, măcar să vorbim despre ei, măcar atât merită, nu? Mă întreb dacă aceşti copii ar fi sprijiniţi cu bune intenţii la valorificarea resurselor care sunt în ei,
Cum ar fi dacă…
Eu mă simt privilegiată că i-am cunoscut şi le mulţumesc pe această cale deşi aceste cuvinte nu compensează nici 10% din ceea ce mi-au dăruit. Le mulţumesc pentru că, aceşti copii, copiii din centre de plasament, copii instituţionalizaţi, ei, mi-au oferit lecţii de viaţă, de omenie, demnitate şi integritate.
Stimă COPII.
Aţi putea fi viitorul de mâine.
Petrina Fodor
