Comunicarea nonverbală – Limbajul corpului

Comunicarea nonverbală – Limbajul corpului

Mariana Georgiana Ștefan

La unul dintre seminariile la care am participat în calitate de studentă a Facultăţii de Psihologie ni s-a explicat pe scurt câteva noţiuni despre limbajul nonverbal şi apoi ni s-a prezentat spre vizionare o parte dintr-un film având ca temă limbajul corpului.

M-a fascinat şi cucerit imediat acest film şi mi-a stârnit interesul de a studia mai bine şi mai amănunţit limbajul nonverbal. Desigur, nu era prima oară când auzeam de aşa ceva, însă nu ştiam că este atât de important să fim atenţi la mişcările persoanelor cu care vorbim. Cred că mă uitam la interlocutorii mei doar din respectul de a-i privi în ochi în timpul discuţiilor, fără a studia şi a căuta cu interes să aflu dacă ceea ce mi se spunea era adevărul şi ceea ce credeau sau simţeau acele persoane. Mi-am dat seama că am ignorat un lucru extrem de important – adevăratul mod de exprimare.

Comunicarea interumană se produce, în principal, printr-un limbajul verbal, respectiv, ceea ce se spune prin cuvinte şi un limbaj fără a rosti sau a articula sunete şi cuvinte numit nonverbal. Acesta din urmă este mult mai important decât comunicarea verbală, de cele mai multe ori, omul transmiţând prin gesturile sale altceva decât spune prin cuvintele rostite.

Un al treilea limbaj de comunicare este cel paraverbal care reprezintă modul de comunicare, felul în care o persoană își folosește vocea exprimat prin volumul, timbrul, intensitatea, cursivitatea, tremuratul și intonația vocii. Toate aceste aspecte pot trăda ceea ce simte acea persoană, precum: nervozitatea, indiferența, nemulțumirea, plictiseala, deprimarea, frustrarea, tristețea, bucuria, mirarea, dorința de a se impune, de a deține controlul asupra discuției sau de a manipula. De asemenea, limbajul paraverbal poate fi un semnal de alarmă, poate arăta că persoana respectivă are probleme de sănătate, are o boală psihică, o deficiență de vorbire sau o tulburare, ori că ceea ce spune nu corespunde realității.   

Comunicarea între oameni poate avea loc prin mai multe feluri și mijloace, precum: față în față, prin telefon, telegraf, radio și televiziune, e-mail, Whatsapp, scrisori, cu ajutorul imaginilor, fotografiilor, etc.

Despre limbajul nonverbal au scris mai mulţi autori dar cel mai cunoscut este Paul Ekman, expert în expresii faciale și fost profesor de psihologie la Universitatea din California care a ajutat şi la ecranizarea celebrului film ,,Lie to Me”, film pe care l-am savurat.

Cea mai importantă lucrare cu privire la limbajul fără cuvinte a fost publicată în 1872 de Charles Darwin şi se numea The Expression of the Emotions in Man and Animals (Exprimarea emoţiilor la om şi la animale).

Pentru lumea întreagă, limbajul nonverbal a fost cunoscut în urma apariţiei cinematografiei şi a filmelor mute. Charlie Chaplin, Stan Laurel şi Oliver Hardy, precum şi alţi actori ai acestor filme mute au fost printre primii oameni care erau nevoiţi să folosească un limbaj fără cuvinte pentru a se face înţeleşi dar şi pentru a distra publicul cu îndemânarea gesturilor lor datorită faptului că era singura posibilitate de ecranizare a filmelor.

Studierea limbajului exprimat cu ajutorul gesturilor a devenit de mare interes şi a început să fie studiat de cercetători, psihologi, psihiatrii, medici şi oameni de ştiinţă. Albert Mehrabian a susţinut că doar 7 la sută dintre mesajele transmise de oameni sunt verbale, exprimate prin cuvinte, 38 la sută sunt vocale, reprezentând tonalitatea vocii, iar restul de 55 la sută sunt mesaje nonverbale.

Allan Pease, în cartea sa, ,,Limbajul Trupului – Cum pot fi citite gândurile altora din gesturile lor” susţine că femeile sunt mai atente decât bărbaţii şi mai perspicace în a desluşi exprimarea prin gesturi, motivând existenţa unei intuiţii feminine cu care sunt înzestrate acestea din naştere.

Autorul descrie în cartea sa câteva gesturi de bază ale comunicării, care se întâlnesc la toate persoanele şi care sunt universale. De exemplu, fericirea este exprimată prin zâmbete largi iar supărarea prin încruntare, mişcarea sus-jos a capului înseamnă o aprobare în timp ce datul din cap spre stânga şi dreapta semnifică un gest de negare. Ridicatul din umeri arată că persoana care face acest gest nu ştie nimic despre subiectul discuţiei. Acesta este însoţit uneori de deschiderea palmelor, îndreptarea lor către interlocutor, ridicarea sprâncenelor şi strânsul buzelor.

De asemenea, Allan Pease descrie caracteristicile strângerilor de mână şi semnificaţiile acestora. Unul din cele mai eficiente gesturi nonverbale este transmis de om cu ajutorul palmelor. Palma îndreptată în sus este folosită ca un gest de supunere, neameninţător, de pasivitate, la fel cum câinele îşi manifestă supunerea când se lasă pe spate, iar palma întoarsă în jos transmite autoritate, dominare, dorinţa de a conduce şi de a deţine controlul. Când două persoane cu intenţii de a conduce îşi strâng mâinile, are loc o luptă tacită ce va avea ca rezultat o strângere de mână încleştată, puternică, iar cele două palme vor rămâne în poziţie verticală, fiecare transmițându-i celuilalt respect şi putere.

Comunicarea nonverbală se produce inconştient, necontrolabil şi este produsă de starea fizică, psihică, mentală şi sentimentală a omului. Aceasta constă în microexpresii faciale, poziţia mâinilor, a picioarelor, a capului, mişcarea ochilor, a întregului corp şi prin gesturi reflexe.

Atunci când studiem gesturile unei persoane trebuie să avem în vedere că fiecare mişcare, grimasă, gest, reacţie, ţine locul unui cuvânt sau mai multor cuvinte şi că acestea trebuie interpretate împreună cu alte gesturi pentru a înţelege cu exactitate ceea ce ni se transmite.

În concluzie, din punct de vedere psihologic, limbajul nonverval sau al trupului este un domeniu foarte complex, fascinant şi extrem de folositor. Pentru a se face o interpretare corectă a ceea ce ni se transmite cu adevărat prin limbajul nonverbal, pe lângă cele relatate mai sus, se mai studiază poziţia capului, a corpului, a tălpilor, mişcările degetelor, joaca cu ochelarii, cu inelul ori verigheta, respiraţia, tonalitatea cu care se discută şi multe alte gesturi ale corpului.

Bibliografie

Allan Pease – ,,Limbajul trupului – Cum pot fi citite gândurile altora din gesturile lor” – Editura Polimark – Bucureşti, 1997, Colecţia – Psihologia vieţii cotidiene;

Mariana Georgiana Ștefan – Eseu ,,Limbajul Trupului – Cum pot fi citite gândurile altora din gesturile lor”, carte scrisă de Allan Pease, București, 2017;

Despre autor

Mariana Georgiana Ștefan, psiholog clinician, logoped, consilier juridic, formator, mamă, soție, femeie, colegă, prietenă și confidentă.

https://www.psihologsilogoped-marianastefan.ro/