Comunicarea interpersonală

Onofrei Anca-Gabriela

Comunicarea interpersonală constituie baza fundamentală a interacțiunilor cotidiene, pune bazele unei relații între interlocutori și transmite un conținut sub formă de idei, emoții, opinii.

Comunicarea interpersonală indică tipul de relație între diverse unități sociale, are loc face-to-face și ajută la formarea relațiilor între indivizi (comunicarea dintre membrii unei echipe).

La baza comunicării interpersonale stau următoarele teorii:

Teoria echilibrului intimității, elaborată de Dean J. și Argyle M. în 1965, care susține că într-o interacțiune socială, indivizii au tendința de a menține un echilibru al intimității interpersonale, adică un raport confortabil între deschidere și evitare. Deschiderea este determinată de nevoia de aprobare a celorlalți, de dorința de a fi acceptați, iar evitarea este determinată de teama dezvăluirii unor aspecte personale care ar putea prejudicia poziția în cadrul grupului.
Teoria schimbului social, elaborată de Kelly H. și Thibaut, J. în 1959, care examinează procesele ce susțin reciprocitatea în cadrul relațiilor sociale dintre indivizi. Potrivit teoriei, indivizii sunt ființe raționale care calculează costurile și beneficiile și iau în calcul toate alternativele posibile înainte de a acționa. În acest caz, comunicarea devine un schimb de beneficii și costuri, în care se caută minimalizarea costurilor și creșterea beneficiilor.
Teoria interdependenței, elaborată tot de Kelly și Thibaut în decurusul a două decade, din 1959 până în 1979, care afirmă că raporturile interumane pe care indivizii le stabilesc de-a lungul vieții (cu părinții, prietenii, soțul/soția) sunt caracterizate de interdependență, ceea ce înseamnă că indivizii, prin modul în care acționează, afectează atât binele lor, cât și al celor cu care au contact.

Comunicarea interpersonală se referă la comunicarea cu cei din jurul nostru și are următoarele trăsături:

Întâlnirea face-to-face
Particularizarea rolurilor participanților
Comunicarea se produce în ambele sensuri

Obiectivele comunicării interpersonale:

Cunoașterea celor de lângă noi
Crearea și întreținerea legăturilor umane
Persuadarea interlocutorului
Recunoașterea valorii personale
Satisfacerea nevoilor afective, de control și dominație

Relațiile dintre indivizi sunt caracterizate de:

gradul de dependență (modul și măsura în care unul dintre parteneri se bazează pe celălalt pentru obținerea beneficiilor. Dependența determină încrederea în partener, iar o creștere a acesteia va genera o relație de durată. Dependența depinde de factori interni (sentimente de obligație și datorie față de partener, credințe morale) și externi (presiunea familiei, a societății, constrângeri, costuri economice și sociale)
cauza dependenței (poate deriva din controlul unilateral <beneficiile unui partener se află în mâinile celuilalt sau din controlul reciproc)

covariația intereselor descrie gradul în care satisfacțiile partenerilor corespund (ceea ce este bun pentru un partener este bun și pentru celălalt)
structura temporală, relațiile sunt dinamice și se dezvoltă de-a lungul timpului

Autodezvăluirea

Autodezvăluirea face referire la procesul prin care exprimăm, progresiv, celorlalți informații despre noi înșine (Jourad, 1961). Autodezvăluirea se diferențiază de comunicarea clasică prin natura interpersonală a autodezvăluirii (prezența celuilalt ca receptor al dezvăluirilor pe care le facem este o caracteristică esențială a autodezvăluirii). O altă particularitate este dată de intenționalitatea celor spuse despre propria persoană.

Structura autodezvăluirii (Cozby, 1972) este dată de cantitatea și intimitatea dezvăluirilor și cuprinde:

întinderea, cantitatea de informație furnizată despre sine
adâncimea, calitatea informațiilor transmise, gradul de intimitate și de deschidere
durata în timp a dezvăluirii

Funcțiile autodezvăluirii (Iluț, 2009)

gratificarea nevoii de a exprima gânduri și sentimente
autoclarificare (reluarea unor probleme în discuțiile cu ceilalți contribuie la înțelegerea acestora)
validarea gândurilor (se obține aprobarea celorlalți)
control social (prin confidențele dezvăluite operăm procese de selecție a informației)
consolidarea intimității
funcții adaptative (descărcarea emoțiilor, creșterea performanțelor).

Consolarea – comunicarea de susținere

Comunicarea de susținere reprezintă ansamblul mesajelor verbale pe care le elaborăm pentru a transmite asistența și sprijinul pe care urmează să-l acordăm unei persoane apropiate care traversează o perioadă traumatizantă (Goldsmith, 2004).

Comunicarea de susținere este descrisă ca fiind ansamblul relațiilor interpersonale (prietenie, dragoste, simpatie) prin care o persoană manifestă gesturi de atașament unei alte persoane aflate în dificultate.

Consolarea reprezintă modalitatea prin care o persoană încearcă să aline, ușureze întristarea cuiva. Modalitățile prin care se poate oferi sprijin sunt variate: de la cuvinte încurajatoare, la strângeri în brațe, mângâieri, suport afectiv sau financiar, în funcție de nevoile persoanei aflate în cauză.

Modelul comportamentului interpersonal (Horowitz, 2001)

Potrivit acestui model, indivizii care fac o dezvăluire cu privire la o situație cu un impact negativ asupra lor, au un anumit scop: fie de a obține un sfat, fie să obțină o consolare. A fi suportiv înseamnă a infera corect scopul persoanei afectate negativ și a acționa în consecință (Horowitz, 2001).

Asumpțiile modelului interpersonal:

toate relațiile interumane, fie maritale, de prietenie sau parteneriat, comportă două dimensiuni: pe de-o parte gratificarea nevoilor de apartenență, pe de altă parte recunoașterea competențelor

persoana afectată caută atât sprijin emoțional (dragoste), cât și aprecierea competențelor și prețuire de sine (status social)

reacțiile de sprijin sunt de două tipuri: mesaje de comunicare (manifestarea înțelegerii) care răspund nevoii de iubire și afiliere și mesaje agentice (oferirea informațiilor, sfaturilor, recomandarea unor persoane ce ar putea veni în sprijinul celor afectați)

Concluzii

Comunicarea interpersonală ajută la crearea unor relații apropiate între interlocutori. Comunicarea interpersonală este direct influențată de imaginea de sine a fiecărui actor implicat în proces. Dacă imaginea de sine este diferită de cea reală, comunicarea este obstrucționată. Imaginea de sine poate fi supradimensionată – apar complexele de superioritate, sau diminuată – apar complexele de inferioritate. Comunicarea interpersonală este guvernată de nevoia de a-i înțelege mai bine pe ceilalți și de a-i face să ne înțeleagă.

Bibliografie

Arygle, M., & Dean, J. (1965). Eye contact, distance and affiliation. Sociometry, 28(3), 289-304.

Cozby, P.C. (1972). Self-disclosure, reciprocity and liking. Sociometry, 35(1), 151-160.

Goldsmith, D.J. (2004). Communicating Social Support. Cambridge Univeristy Press.

Horowitz, L. M., Krasnoperova, E. N., Tatar, D. G., Hansen, M. B., Person, E. A., Galvin, K. L., & Nelson, K. L. (2001). The way to console may depend on the goal: Experimental studies of social support. Journal of Experimental Social Psychology, 37, 49-61.

Iluț, P. (2009). Psihologie socială sau sociopsihologie: teme recurente și noi viziuni. Editura Polirom.

Jourad, S.M. (1961). Self-disclosure and rorschach productivity. Perceptual and Motor Skills, 13, 232.

Kelley, H. H. & Thibaut, J .W. (1978). Interpersonal relations: A theory of interdependence. Wiley-Interscience.

Thibaut, N., & Kelley, H. (1959). The social psychology of groups. New York Wiley.

Despre autor

Numele meu este Onofrei Anca-Gabriela, sunt licențiată în psihologie
În prezent urmez cursurile masterelor: Psihologie aplicată în domeniul securității naționale și Evaluare și intervenție psihologică în domeniul educațional, din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
Arii de interes: psihologie clinică, psihologie organizațională, consiliere școlară, cercetare științifică
Cum m-aș descrie în 5 cuvinte? Ambiție, perseverență, încredere, responsabilitate și emoție.