Conținutul a fost revizuit pentru a include informații noi.
Cleptomania este o tulburare de control al impulsurilor caracterizată printr-o dorință irezistibilă de a fura obiecte, chiar și atunci când acestea nu au o valoare personală sau economică semnificativă pentru persoana în cauză. Deși actul furtului poate părea, din exterior, un gest deliberat, în realitate, cleptomania implică un conflict intern intens, marcat de tensiune emoțională, vinovăție și rușine.
Dimensiunea psihopatologică a cleptomaniei. Cleptomania nu este un comportament antisocial obișnuit, ci o afecțiune psihologică recunoscută în clasificările internaționale, precum DSM-5. Persoanele afectate raportează o creștere a tensiunii psihice înainte de actul de furt, urmată de o senzație temporară de eliberare sau plăcere. Aceste trăiri sunt adesea urmate de remușcări profunde. În multe cazuri, cleptomania coexista cu alte tulburări, precum depresia majoră, tulburările de anxietate sau tulburarea obsesiv-compulsivă.
Cauze și factori predispozanți. Etiologia cleptomaniei este multifactorială. Studiile indică un posibil dezechilibru în neurotransmisia dopaminergică și serotonergică, care afectează mecanismele de recompensă și autocontrol. De asemenea, istoricul de traumă, neglijență emoțională sau alte dificultăți din copilărie pot contribui la dezvoltarea comportamentelor impulsive, inclusiv cleptomania.
Intervenții terapeutice și prognostic. Tratamentul cleptomaniei presupune o abordare complexă, care poate include psihoterapie cognitiv-comportamentală, medicație (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei sau stabilizatori de dispoziție) și, în unele cazuri, intervenții familiale. Terapia are ca obiectiv principal identificarea factorilor declanșatori, restructurarea gândurilor disfuncționale și dezvoltarea unor strategii eficiente de reglare emoțională.
Sinteză
Cleptomania este o tulburare cu implicații emoționale profunde, distinctă de comportamentele infracționale voluntare. Înțelegerea complexității acestei afecțiuni este esențială pentru intervențiile psihologice eficiente și pentru reducerea stigmatizării celor afectați.
Referințe
- American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (5th ed.).
- Grant, J. E., & Potenza, M. N. (2007). Impulse Control Disorders: A Clinician’s Guide to Understanding and Treating Behavioral Addictions.
- McElroy, S. L., Pope, H. G., Keck, P. E., et al. (1991). Are impulse-control disorders related to obsessive–compulsive disorder?. Comprehensive Psychiatry.
Accesați: Dicționar de psihologie