Ce este empatia și cum o putem dezvolta?

Empatia reflectă abilitatea mentală de a te „pune în pielea celuilalt” și este esențială în menținerea cu succes a relațiilor interumane. Empatia denotă un „simț al similarității” între ceea ce un individ trăiește și ceea ce altul exprimă. Această împărtășire a emoțiilor nu implică neapărat faptul că cel care empatizează trebuie să se comporte față de celălalt cu compasiune sau să îl sprijine.

Abilitatea de a empatiza este complexă, având două componente majore diferite, dar, conform studiilor, relaționate una cu cealaltă, și anume componenta cognitivă și cea emoțională. Acestea îi permit individului să perceapă emoțiile pozitive și negative ale altei persoane.

Din punct de vedere neuroanatomic, într-un studiu derulat în 2009, trei cercetători din Israel și-au propus să investigheze ipoteza conform căreia empatia emoțională și cea cognitivă au „sedii” diferite în creierul uman: girusul prefrontal ventromedial (responsabil cu empatia cognitivă) și girusul frontal inferior (responsabil pentru empatia emoțională). Girusurile sunt circumvoluțiunile aflate pe suprafața creierului. În acest studiu au fost incluși, în grupul experimental, treizeci de participanți care aveau leziuni sau tumori (meningiom) în aceste două regiuni ale creierului, iar în grupul de control au fost selectați participanți sănătoși. Studiul a avut rezultate remarcabile, sugerând că cele două tipuri de empatie sunt disociate sau diferite, atât în privința „sediului anatomic” din creier, cât și în ceea ce privește comportamentul uman.

Deficitele în empatie au fost asociate cu anumite tipuri de patologie sau condiții neurologice și psihiatrice, precum schizofrenia, tulburările de spectru autist (autismul, sindromul Asperger), sociopatia și tulburările de învățare nonverbale. Totuși, cercetări recente demonstrează faptul că, cel puțin la copii și adolescenți, abilitatea de a conștientza ceea ce simte sau gândește o altă persoană se poate dezvolta printr-o serie de training-uri.

Spre exemplu, două cercetătoare de la Universitatea din Boston au desfășurat, în anul 2012, două studii prin care s-a urmărit promovarea empatiei la copii și adolescenți, fiind testată ipoteza potrivit căreia actoria – activitatea artistică prin care trebuie să ne punem „în pielea unui personaj” pentru a-l putea interpreta și prin care pretindem a fi o altă persoană – ajută la creșterea nivelului de empatie și la o mai bună înțelegere a ceea ce oamenii gândesc (în limbaj psihologic, această abilitate cognitivă poartă numele de „teoria minții”).

Participanții la studiu au fost testați în privința abilității de a empatiza și a teoriei minții, înaintea începerii training-ului de actorie (în faza de pre-test) și o dată după finalizarea celor zece luni de training (în faza de post-test). Rezultatele celor care au primit training-ul de actorie au fost comparate cu rezultatele celor din grupul de control, care au trecut printr-un training de arte vizuale și muzică. Motivul pentru care participanții din grupul experimental (cei care au primit un training de actorie) nu au fost comparați cu un grup de control care să nu fi trecut prin niciun fel de training a fost constituit de faptul că rezultatele ar fi putut fi influențate de simplul fapt că participanții au fost implicați într-o activitate extracurriculară interesantă.

În primul studiu, 25 de elevi de școală primară (media de vârstă=9,2; 14 băieți și 21 de fete) au participat la cursurile de actorie, iar alți 40 de elevi (media de vârstă=8,1; 19 băieți și 21 de fete) s-au înscris la cursurile de arte vizuale. Cursurile aveau loc o dată pe săptămână, timp de 90 de minute. Cercetătorii au descoperit că, la grupul de copii care au practicat actoria timp de zece luni, a avut loc o creștere mai mare a empatiei față de grupul de control, însă scorurile la teoria minții nu au crescut. Astfel, jocul de rol îi poate ajuta pe copii să fie mai conștienți de ceea ce simt cei din jurul lor.

La cel de-al doilea studiu derulat au luat parte, în grupul experimental, 28 de elevi, „boboci” în liceu (media de vârstă=14,4; 9 băieți și 19 fete). Aceștia au fost implicați într-un training de actorie. Grupul de control a fost format din 25 de elevi (media de vârstă= 14,4; 8 băieți și 17 fete), iar aceștia au primit un training pentru arte vizuale și muzică. Atât elevii actori, cât și cei din grupul de control au primit training-uri echivalente din punct de vedere al intensității training-urilor (de la cinci până la nouă ore pe săptămână). Rezultatele acestui studiu au demonstrat că elevii din grupul experimental au resimțit un nivel semnificativ mai ridicat al empatiei, la finalul celor zece luni de training, față de grupul de control. Comparativ cu autoevaluările realizate de către elevii din grupul de control, autoevaluările elevilor care au trecut prin training-ul de actorie au arătat că aceștia au devenit mai empatici, deși nimeni nu a participat, în mod direct, la vreun training de dezvoltare a empatiei. Astfel, cele două studii au arătat că o intervenție de lungă durată ce are la bază actoria pot influența dezvoltarea abilităților cognitive de empatie și de teorie a minții, prin faptul că te imaginezi a fi altcineva.

Cu alte cuvinte, coroborând rezultatele celor două studii mai sus prezentate, putem concluziona că, într-adevăr, abilitățile dobândite prin intermediul jocului actoricesc ne pot ajuta să devenim mai empatici cu cei din jurul nostru! 

Bibliografie:

David L. Neumann, Raymond C. K. Chan, Yi Wang, and Gregory J. Boyle. (2016) „Cognitive and affective components of empathy and their relationship with personality dimensions in a Chinese sample”, Asian Journal of Social Psychology,19, 244-253: ISSN 1367-2223 print, 1467-839X online.

Decety, J., & Jackson, P. L. (2004). The functional architecture of human empathy. Behavioral and Cognitive Neuroscience Reviews, 3, 71–100.

Dziobek I., Rogers K., Fleck S.,  Bahnemann M.,  Heekeren H.R.,  Wolf O.T., et al. Dissociation of cognitive and emotional empathy in adults with Asperger syndrome using the Multifaceted Empathy Test (MET), J Autism Dev Disord, 2008, vol. 38 (pg. 464-73).

Goldstein, T. R., & Winner, E. (2012). Enhancing empathy and theory of mind. Journal of Cognition and Development, 13, 19–37.

Mercer, S. W. & Reynolds, W. J. (2002). Empathy and quality of care. British Journal of General Practice, 52, S9-S13.

Simone G. Shamay-Tsoory, Judith Aharon-Peretz, Daniella Perry; Two systems for empathy: a double dissociation between emotional and cognitive empathy in inferior frontal gyrus versus ventromedial prefrontal lesions, Brain, Volume 132, Issue 3, 1 March 2009, Pages 617–627.

          Articol realizat de studenta masterandă Pitei Diana-Teodora, Master de Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică și Psihoterapie, anul II, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.