Sari la conținut

Caracter

Caracter – Este felul nostru obişnuit de a reacţiona. Caracterologia clasică, începând de la Hipocrate, a fost legată de istoria medicinei şi a psihiatriei: în 1921, publicând Structura corpului şi caracterul şi Tipuri psihologice, E. Kretschmer şi C. G. Jung definesc domeniul ”psihologiei medicale” potrivit celor două dimensiuni principale ale sale: constituţionalismul (care asociază caracterul morfologiei) şi analiza psihologică (introversiune, extroversiune). R. Le Senne şi G. Berger apropie caracterologia de psihologie prin metoda chestionarelor şi dau noţiunii de character un sens restrâns (schemă permanentă de dispoziţii care constituie structura mentală) şi un sens larg (manieră în care omul exploatează fondul său congenital şi îl specifică). În psihopatologie, remarcile lui S. Freud privind caracterul au condus pe J. Bergeret la distingerea a trei niveluri: 1. caracterele propriu-zise (nevrotic, psihotic, narcisic, psihosomatic şi pervers); 2. trăsăturile de caracter, structurale (ex.: nevrotic) sau pulsionale (ex.: oral); 3. patologia caracterului (nevroza, psihoza, perversiunea). Organizarea structurală de bază nu este direct sesizabilă: ea are valoare operaţională pentru a situa, potrivit datelor psihanalizei, un tip de funcţionare mai mult sau mai puţin adaptat.

Accesați: Dicționar de psihologie