Meniu Închide

Călătoria lui Făt-Frumos este și Călătoria fiecăruia dintre NOI

Ți-ai început propria călătorie sau încă ești pe drumul ales de alții?

Unii oameni merg pe calea sorții, alții își iau destinul în propriile mâini. Oare Făt-Frumos (Al. Mitru- Călătoriile lui Făt-Frumos) a rămas să își trăiasca viața așa cum i-a scris soarta sau a plecat pe drumul propriului său destin? Diferența dintre acești termeni este faptul că, soarta se referă la drumul care a fost ales/influențat de familia personală, de istoria noastră de viață și de traumele noastre. În schimb, destinul este scopul nostru unic, el reprezintă drumul spre cunoașterea de sine și împlinirea celui mai înalt potențial personal.

„Destinul vă permite să transcedeți soarta și să trăiți liberi de programarea emoțională și genetică negativă”. (Alberto Villoldo – Să refacem trecutul și să vindecăm viitorul, prin recuperarea sufletului).

Metafora „Călătoria Eroului” este una dintre cele mai vechi povești ale omenirii, fiind povestită sub diverse forme în toate colțurile lumii. Esența acestei metafore este maturizarea și dezvoltarea individului, adică individualizarea. Acest drum nu este unul simplu și este nevoie ca noi să facem față diferitelor evenimente prin care trecem în viață nu orișicum, ci învățând din ele, crescând cu ajutorul lor, deoarece în loc să le privim ca pe „ceva rău”, am putea alege să le privim ca pe niște porți magice menite să ne învețe lecții. Pe tine în ce fel te-au schimbat evenimentele mai puțin plăcute de care ai avut parte în viață? Cum le-ai transformat în folosul tău?

Oare ce a făcut Făt-Frumos cu soarta sa? Și ce credeau părinții săi despre dorința acestuia (inconștientă) de a-și lua destinul în propriile mâini?

    „-    Ce se petrece oare cu fiul nostru? Se întreabă tatăl.

  • A crescut înalt ca bradul, mândru și puternic ca stejarul și-a înflorit ca mărul, răspundea mama.
  • Un singur lucru mă neliniștește, adăugă tatăl.
  • Și-anume ce?

………………..

  • Așa cum este feciorul nostru nu-mi prea place.
  • Și pentru ce, mă rog? S-a mirat mama.
  • Pentru că un fecior ca el, la vârsta întîiei tinereți, în loc de dragoste, de hârjoană, de vânători și de petreceri, nu face întreaga ziulică altceva decât stă îndelung de vorbă cu bătrânii împărăției, despre câte-n lună și-n stele, încercând să înțeleagă lucruri, pe care nici eu și cei mai de seamă sfetnici ai mei, deprinși să încurce și să descurce treburile, nu le putem pricepe cât de puțin.
  • Și ce-ar fi rău în asta?
  • Ar fi, deoarece am aflat că ascultă, câteodată, de la unii dintre bătrânii care se tot încearcă să despice firul de păr în patru, unele cuvinte care nu-mi plac…
  • De pildă?
  • De pildă îi aude cârtind asupra felului cum este orânduită lumea.”

Tu ce crezi despre ce zice tatăl împărat? Care ar fi motivația din spatele cuvintelor?

Făt-Frumos avea propriul său destin și era mistuit de o forță interioară, pe care încă nu știa să o numească, dar care îl împingea spre relevarea adevăratei sale esențe, spre unificarea propriului Sine.

„-    Ce e cu tine, Făt-Frumos? Voia să afle mama. Nu te mai recunosc. Ai biruit dușmanii și ți-ai câștigat faima. Toți bărbații, femeile și chiar copiii din țară îți poartă cinstea. Tatăl tău și cu mine te iubim și ne gândim cum să-ți așternem calea mai bine, pentru ca tu să poți hălădui în viață fără de grijă, ci numai în huzur ca un fiu de împărat ce ești.”

Ce părere ai despre vorbele mamei? Ea își dorea sincer să îi facă numai bine fiului său, să îl ajute, să îi ‚aștearnă calea’…dar asta nu înseamnă să îi stabilească ea (părinții) soarta? Unde sunt alegerile lui dacă drumul vieții sale este bătătorit, cărămidă cu cărămidă, de proprii părinți?

„-   Făt-Frumos își privea lung mama și răspundea că nu către huzur tânjește, ci către altceva…

  • Spune-mi și mie către ce, îl ruga mama. Ești unicul meu fecior. Aș face pentru tine orice ca să te ostoiesc.
  • Sufletul îmi este cuprins de o dorință arzătoare, deși neînțeleasă nici de mine deplin..

Împărătița îl asculta cu ochii în lacrimi pentru neliniștea ce-l bântuia pe fiul său.

  • O dorință de ce?
  • De a pleca și a gasi negăsitul…
  • Vorbește mai pe-nțelesul meu!
  • Uite, mamă, a spus mai departe feciorul, războaiele pe care le-am purtat din pricina toanelor unor prințese și-a samalvolnicilor a trei împărați mi-au întărit bănuielile că lumea, sau măcar o parte din ea, a fost cumva întoarsă de la rosturile sale firești, nu știu de cine, când sau cum. Dar, cu acest prilej, adevărul a fost ascuns…
  • Care adevăr? Sunt mai multe feluri de adevăruri. Este adevărul nostru, al împăraților, apoi adevărul celor săraci, adevărul tinerilor, al bătrânilor și așa mai departe.
  • Adevărul-adevărat, mamă. Acela care cuprinde în el tot ceea ce este mai de temei în toate adevărurile pe care le-ai amintit. Aceasta înseamnă pentru mine taina tainelor vieții. El este negăsitul – firește, până azi. Pe el vreau să-l găsesc și să-l mărturisesc tuturor. Pentru ca potrivit lui să se călăzuiască omenirea de-a lungul timpului.
  • Și cum vrei să-l găsești, fiule? a grăit cu durere, mama.
  • Bătrânii povestesc că ar fi existat cândva o oglindă fermecată, în care lumea s-ar fi putut oglindi nu așa cum pare, ci așa cum este în adevăr; care-i sunt atât frumusețile ce se cuvin a fi păstrate, cât și cusurile ce ar trebui îndepărtate…Această oglindă mi-o doresc. Și pentru a da de ea sunt gata să călătoresc tot pământul și dincolo de el, dacă va fi nevoie. Să trăiesc tot ce se poate trăi, să înfrunt orice fel de primejdii, și, la nevoie, să mor…

 Mama s-a îngrozit.

  • Să trăiești, da, însă nu să mori. Te întreb: la ce ți-ar putea folosi cunoașterea adevărului cel adevărat, despre care mi-ai glăsuit, câtă vreme tu ai fost ursit să te naști într-un palat măreț, să-i stăpânești pe ceilalți, când vei ajunge și tu împărat, să te bucuri de toate bunurile din plin și, după ce vei trăi pe pofta inimii, să te stingi liniștit, slăvit de cei din jur la fel ca-n timpul vieții. Eu sunt numai o biată femeie, dar știu că dorințele nu se potolesc prin împlinirea lor, dimpotrivă, atunci abia izbucnesc altele noi.
  • Nu știu la ce-mi va folosi, dar simt că nu mai pot întârzia și trebuie să plec întru descoperirea adevărului cel mai adevărat al vieții, fiindcă, altminteri, îți repet, simt că m-aș prăpădi.”

Această poveste, ca multe altele, cuprinde în ea taine profunde, adevăruri universale, puteri magice. ‚Făt-Frumos’ din tine este mulțumit de viața pe care o are? Ești pe drumul destinului tău? Ce ai putea să faci mai mult/ ceva nou/ diferit pentru a fi?

Răspunsurile se află în sufletul tău, au nevoie poate doar de puțin ajutor pentru a se releva. Poveștile reprezintă una dintre căi.

Te invit să cauți și să te afli puțin mai mult prin intermediul Mitului despre Parsifal, care a pornit în căutarea sfântului Graal.

Eu sunt Cristina Nicolae, psiholog clinician, psihoterapeut experiențial, psihosexolog.  Cu fiecare carte pe care o citesc iau parte din ce în ce mai mult la magia acestei lumi și îmi dau seama că miracolul vieții trebuie prețuit în fiecare zi.

cristinanicolae004@gmail.com