Autismul nu este marginea prăpastiei – Liviu Predescu

În ciuda percepţiei lor firave asupra lumii înconjurătoare, unele dintre persoanele cu autism sunt dotate în anumite domenii. Unii pot să cânte la un instrument melodii după ureche sau să realizeze un desen al unei clădiri pe care au văzut-o o singură dată în viaţă, unii pot calcula  mai repede decât calculatorul, pot să spună dacă un număr foarte mare este prim; unii sunt adevărate enciclopedii ambulante în domeniile de care se simt atraşi, unii sunt experţi în limbi moarte. Dar vreodată o persoană cu autism nu va avea aptitudini combinate. În fine, unii au un nivel crescut de inteligenţă, răsturnând teorii dedicate şi vehiculate în manuale şi tratate.

Deşi nu se cunosc cauzele exacte ale apariţiei acestei afecţiuni înspăimântătoare pentru părinţi, în mod cert acestea nu au legătură cu modul în care alegi să-ţi îngrijeşti copilul. Studiile sugerează că factorii declanşatori ai autismului sunt de natură genetică, biologică sau neurologică. Aşadar, nimic din ce faci sau nu faci în îngrijirea, disciplina şi educarea copilului nu poate fi cauză a acestei tulburări.

Pentru stabilirea diagnosticului, nu există investigaţii de laborator specifice. În prima etapă, se va evalua dezvoltarea psihomotorie corespunzătoare vârstei, a interacţiunii sociale, a limbajului, a jocului şi a comportamentului copilului, atât prin întrebări adresate părinţilor, cât şi prin observaţia directă, urmărind detectarea semnelor precoce de autism. O importanţă deosebită trebuie acordată îngrijorărilor mamei legate de comunicarea şi interacţiunea cu copilul (copilul nu o priveşte atunci când îl hrăneşte, nu se implică activ în jocuri de interacţiune, şi aşa mai departe). Prezenţa unui singur semn nu certifică absenţa diagnosticului. Se va avea în vedere patternul comportamental, temperamentul, modelul de interacţiune părinte-copil şi frecvenţa anumitor manifestări anormale comparativ cu vârsta şi caracteristicile de dezvoltare normale, corespunzătoare.

Cu cât stăm şi aşteptăm ca simptomele să devină tot mai evidente, decalajul dintre vârsta biologică şi nivelul de dezvoltare creşte – automat numărul orelor de terapie, întreg efortul (financiar, emoţional, intelectual) este mult mai mare.

Copilul cu autism este însă o provocare permanentă. Autismul necesită o schimbare de gândire, necesită să vorbeşti diferit cu tine însuţi. Este foarte important să poţi să vorbeşti cu tine însuţi la cel mai înalt nivel, optimist. Toate limitele şi toate scuzele pe care le decizi, pun distanţă între tine şi tine însuţi, între tine (ca părinte) şi copilul cu autism. Este drept, primii paşi sunt cei mai grei, dar drumul spre vârful oricărui munte începe cu un prim pas. Fă pasul şi ai curaj să porneşti într-o bizară călătorie spre lumea bizară a copilului cu autism. Pentru această călătorie trebuie să fie mai întâi părintele foarte bine pregătit.

Nimeni nu are garanţie în viaţă. Dar ce trăieşti astăzi reprezintă rezultatul gândurilor tale de ieri şi ce trăieşti mâine reprezintă rezultatul gândurilor tale de astăzi. Ceea ce te mişcă astăzi este un vis, ceea ce te va conduce de acum peste cinci ani va fi un alt vis. Şi visele întotdeauna se schimbă. Şi nu se vor schimba datorită carierei tale sau a familiei tale, ci datorită persoanei noi care devii. Dar întotdeauna progresul copilului cu autism depinde de alegerea ta, ca părinte: viziunea ta, încrederea ta, dorinţa ta, atitudinea ta, dăruirea ta.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României: Autismul nu este marginea prăpastiei / Liviu Predescu. – Piteşti : Paralela 45

Accesați: Cărți care au schimbat percepțiile unor generații întregi