Apărare

Apărare – ansamblu de operaţii a căror finalitate este de a reduce, de a suprima orice modificare susceptibilă să pună în pericol integritatea şi constanta individului biopsihologic. În măsura în care eul se constituie ca instanţă care întrupează această constantă şi caută să o menţină, el poate fi descris ca miză şi agent al acestor operaţii. În general, apărarea vizează excitaţia internă (pulsiunea) şi, electiv, aceea dintre reprezentări (amintiri, fantasme) de care pulsiunea este legată, acea situaţie capabilă să declanşeze această excitaţie în măsura în care ea este incompatibilă cu echilibrul eului şi, din acest motiv, neplacută pentru acesta. Afectele neplăcute, motive sau semnale ale apărării, pot fi, de asemenea, obiecte ale acesteia. Procesul defensiv se specifică în mecanisme de apărare mai mult sau mai puţin integrate eului. Marcată şi infiltrată de ceea ce ea are ca obiect în ultimă instanţă – pulsiunea, apărarea îmbracă adesea o formă compulsivă şi operează, cel puţin parţial, în mod inconştient.

Accesați: Dicționar de psihologie