Anxietatea la copii și adolescenți – abordări teoretice și câteva recomandări practice
Crețu Daneila
Introducere – aspecte teoretice privind anxietatea la copii și adolescenți
În cadrul articolului de față ne propunem să trecem în revistă o parte din simptomatologia anxietății la copii și la adolescenți și modul în care părinții interacționează și comunică cu aceștia. În ceea ce privește recomandările, vom ține cont de percepția și răspunsul părinților în relația cu copii sau adolescenții care poate influența gestionarea stărilor și comportamentelor anxioase.
Anxietatea rămâne una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate mintală afectând peste 20% dintre copii și adolescenți de-a lungul vieții. Uneori, acești copii anxioși pot trece neobservați de către părinți sau profesori pentru că sunt tăcuți sau au un comportament mai retras, fără să iasă în evidență. Alteori, copiii sau adolescenții sunt pur și simplu etichetați ca fiind „neascultători”, agitați, hiperactivi, neatenți, impulsivi. Din păcate, în ambele situații aceștia riscă să nu primească ajutorul de care au nevoie, iar anxietatea netratată poate conduce în timp la depresie, la ratarea unor oportunități sociale sau profesionale, relații disfuncționale, consum crescut de substanțe și, în general, la afectarea calității vieții.
Atunci când vorbim de percepția părinților, există situații în care aceștia afirmă că au observat unele comportamente sau reacții „nepotrivite” la copiii lor, uneori chiar de la o vârstă foarte fragedă, dar nu au considerat că sursa acestor probleme ar putea fi anxietatea. Alții s-au gândit că aceste comportamente „diferite” se vor regla de la sine odată cu trecerea timpului, neanticipând că, dimpotrivă, acestea se vor accentua și îi vor afecta și mai tare pe copii. În fine, sunt părinți care consideră comportamentele anxioase ca fiind normale deoarece și ei, la rândul lor, s-au comportat așa în copilărie și tinerețe. Însă, indiferent de situație, părinții copiilor sau adolescenților anxioși sunt adesea confuzi cu privire la ce să facă, cum să se comporte și să-și ajute copiii, se simt frustrați și copleșiți.
Cum recunoaștem anxietatea la copii și adolescenți – posibile simptome
Studiile de specialitate ne spun că atunci când un copil nu își depășește temerile și grijile tipice vârstei sau când fricile sunt atât de numeroase și intense încât interferează cu activitățile de la școală, de acasă sau de la joacă, copilul poate fi diagnosticat cu o tulburare de anxietate. Exemple de diferite tipuri de tulburări de anxietate includ (Poppleton, A., Ramkission, 2019):
- Frica de a sta departe de părinți sau aparținători (anxietate de separare).
- Frica extremă de un anumit lucru sau situație, cum ar fi animale, insecte, frica de furtuni și înălțime, apă, sânge, întuneric, mersul la medic etc. (fobiile).
- Frică de a merge la școală sau în alte locuri publice corelată cu teama de a fi judecat sau respins (anxietate socială).
- Îngrijorările legate de viitor și de ceea ce s-ar putea întâmpla (anxietate generală).
Multe dintre aceste temeri sunt normale. De la vârsta de aproximativ 6 luni până la 3 ani, copilul mic poate să aibă stări de anxietate determinate de separare, dar această etapă este una normală și ar trebui să se oprească în jurul vârstei de 2 până la 3 ani (Stockings, Degenhardt si alții, 2016). Anxietatea de separare este mai frecventă la copiii mici, în timp ce copiii mai mari sau adolescenții tind să se îngrijoreze, mai degrabă, în legătură cu cu grupurile din care fac parte, prezența la școală sau în alte medii sociale.
Pe de altă parte, este firesc ca unii copii sau adolescenți să se simtă îngrijorați sau anxioși din când în când – de exemplu, când începe anul școlar, când se mută într-o altă localitate ori înainte de teste și examene. În plus, este normal ca unii copii de vârstă preșcolară să dezvolte frici sau fobii specifice. De aceea, este important ca părinții să-și înțeleagă rolul și să-și sprijine copilul sau adolescentul în gestionarea stărilor de anxietate. Atunci când abilitățile și comportamentul de adaptare sunt încurajate și apreciate, copiii și adolescenții pot învăța să-și înfrunte temerile, sunt mai deschiși în a-și asuma riscuri rezonabile și astfel vor dobândi încredere în ei și în ceilalți (James, Cowdrey și alții, 2013).
În caz contrar, anxietatea le poate afecta comportamentul, gândurile și emoțiile iar activitățile legate de școală, viața de famile și cea socială vor fi perturbate. În plus, anxietatea severă poate afecta sănătatea și starea de bine a copiilor dacă aceștia nu primesc ajutor profesional. De aceea, când anxietatea copiilor este severă sau de lungă durată, putem vorbi de o tulburare de anxietate.
Copiii mici anxioși nu pot înțelege sau exprima întotdeauna ceea ce simt. Părinți sau aparținătorii pot identifica stările de anxietate ale copiilor dacă aceștia sunt mai mereu iritabili, plâng des, aparent fără motiv, au tulburări legate de somn (adorm greu, au coșmaruri sau vise urâte, se trezesc des noaptea, etc).
La copiii mai mari sau la adolescenți putem observa un comportament anxios dacă aceștia:
- Se concentrează greu sau au dificultăți în a-și menține activă atenția.
- Manifestă reticență în a încerca lucruri noi sau par incapabili să facă față provocărilor simple, de zi cu zi.
- Au reacții dese de furie pe care nu le pot controla.
- Sunt mai mereu îngrijorați și preocupați de gânduri negative.
- Au probleme cu somnul sau cu alimentația.
- Evită activitățile de zi cu zi, inclusiv cele sociale sau școlare.
Unii copii dezvoltă anxietate după evenimente stresante, cum ar fi:
- Dacă se mută frecvent cu domiciliul sau de la o școală la alta.
- Părinții lor se ceartă des.
- A avut loc decesul unei rude apropiate sau al unui prieten.
- Boli grave sau accidente.
- Au probleme la școală – examenele sau hărțuirea (bullying-ul).
- Au fost abuzați sau neglijați.
Toate aceste semne și simptome pot conduce la o tulburare de anxietate dacă copilul sau adolescentul se confruntă cu aceste stări în majoritatea timpului, mai multe luni la rând. În cele din urmă, acei copii cu simptome anxioase mai frecvente și intense decât alții de aceiași vârstă, sunt susceptibili de a experimenta perturbări semnificative în viața lor, fie că vorbim de frecventarea școlii, acceptarea în grupuri sociale, sportive sau recreative, îndeplinirea cerințelor specifice legate de vârstă, etc.
Câteva recomandări pentru părinți în abordarea relației cu copiii sau adolescenții anxioși.
Am selectat câteva recomandări din literatura de specialitate care pot sprijini părinții sau aparținătorii în procesul de gestionare a stărilor și comportamentelor anxioase la copii sau adolescenți (Warwick, Reardon și alții, 2017). O recomandare ar putea fi inițierea și menținerea unui dialog constant de către părinte cu copilul sau adolescentul privind temerile lui. Comunicarea trebuie însoțită de empatie, înțelegere și susținere. Dacă copilul este suficient de mare, sunt de ajutor explicațiile privind natura, formele de manifestare ale anxietății și conștientizarea consecințelor în planul sănătății fizice și mintale.
O altă recomandare utilă ține de disponibilitatea părinților de găsi, împreună cu copiii sau adolescenții, unele soluții la problemele lor când formele de manifestare ale anxietății sunt încă incipiente, respectiv:
- Să-i învețe să recunoască semnele de anxietate.
- Să-i încurajeze să ceară ajutor atunci când au nevoie.
- Să îi ajute să construiască rutine care să-i liniștească în situațiile de disconfort.
- Să evite să devină supraprotectori sau, dimpotrivă, prea indiferenți în relația cu proprii copii.
- Să-i susțină atunci când copiii vor încerca lucruri noi, chiar dacă sunt temători sau nu au încredere în ei; dar să evite să-i forțeze să facă lucruri pe care aceștia nu le doresc sau de care se tem că nu pot să le facă față.
- Să-i laude atunci când au îndeplinit activități sau sarcini care le trezeau emoții și îngrijorare și să evite criticile prea aspre când copii eșuează în revolvarea unor activități pe care nu le stăpânesc ori de care le este teamă.
Gestionarea comportamentului copiilor sau adolesecnților în aceste situații rămâne una dificilă. De aceea, este recomandat ca atunci când părinții nu pot controla sau sprijini copiii sau adolescenții să facă față stărilor și situațiilor generate de anxietate să apeleze la ajutor de specialitate din partea unui psiholog, psihoterapeut ori consilier psihologic.
Bibliografie:
James, A.C., James, G., Cowdrey, F.A., Soler, A., & Choke, A. (2013). Cognitive behavioural therapy for anxiety disorders in children and adolescents. Cochrane Database of Systematic Reviews 2013, 6, CD004690.
Poppleton, A., Ramkission, R., & Ali, S. (2019). Anxiety in children and adolescents. InnovAiT: Education and Inspiration for General Practice, 12(11), 635-642.
Stockings, E.A., Degenhardt, L., Dobbins, T., Lee, Y.Y., Erskine, H.E., Whiteford, H.A., & Patton, G. (2016). Preventing depression and anxiety in young people: A review of the joint efficacy of universal, selective and indicated prevention. Psychological Medicine, 46(01), 11-26.
Warwick, H., Reardon, T., Cooper, P., Murayama, K., Reynolds, S., Wilson, C., & Creswell, C. (2017). Complete recovery from anxiety disorders following cognitive behavior therapy in children and adolescents: A meta-analysis. Clinical Psychology Review, 52, 77-91.
