Alexandru Roșca (n. 23 august 1906, Călata, comitatul Cluj – d. 17 februarie 1996, Cluj) a fost un psiholog român, unul dintre părinții școlii clujene de psihologie, membru titular al Academiei Române.
Roşca este una din personalităţile cele mai proeminente şi prodigioase ale psihologiei româneşti contemporane, cercetările şi contribuţiile sale bucurându-se de recunoaştere şi apreciere internaţională. Adept al spiritului riguros şi obiectiv, el şi-a încadrat şi desfăşurat activitatea ştiinţifică pe principiile experimentalismului şi ale întemeierii şi verificării faptice a oricăror ipoteze şi teoretizări despre fenomenele vieţii sufleteşti ale omului. Considerând că şi cele mai complexe procese şi stări psihice se integrează legilor generale ale realităţii şi se supun unui determinism obiectiv, demonstrează că singura cale cu adevărat ştiinţifică şi eficientă de studiere şi explicare a lor poate fi doar analiza faptelor şi datelor concrete de observaţie şi experimentale.
Aria problematică pe care a abordat-o pe bază de cercetări concrete şi sistematice este foarte întinsă şi variată de la modele şi tehnici experimentale de laborator până la chestiuni de psihologie generală şi psihologia personalităţii, de la subiectul debil mintal la cel superior dotat, de la experimentul constatativ la experimentul formativ. A fost, de altfel, primul care a deschis la noi în ţară seria cercetărilor sistematice asupra debilităţii mintale, considerată în unitatea dimensiunilor şi implicaţiilor ei psihologice, pedagogice şi sociale.
Roşca a adus o contribuţie esenţială şi la dezvoltarea psihologiei aplicate în România: psihologia pedagogică sau şcolară, domeniu în care a elaborat studii fundamentale privind bazele şi legităţile psihologice ale învăţării, ale perfecţionării şi modernizării activităţii didactice de predare-evaluare; psihologia transporturilor, sprijinind crearea reţelei de laboratoare de profil în cadrul Ministerului Transporturilor şi dotarea corespunzătoare a acestora; psihologia muncii şi inginerească, domeniu în care a iniţiat şi coordonat cercetări sistematice şi complete asupra specificului condiţiilor de lucru în diferite ramuri şi profesii, asupra selecţiei şi formării profesionale, asupra adaptării omului la maşină şi a maşinii la particularitățile psihologice ale omului, asupra organizării ştiinţifice a muncii.
Lucrări de referinţă:
- Debilitatea mintală. Aspectul psihologic, pedagogic şi social al copiilor debili mintali, 1931.
- Psihopatologia deviaţiilor mintale. Diagnoză, triere şi reeducare. Organizarea clinicilor psihologice, institutelor de educaţie corectivă şi închisorilor, 1931;
- Copiii superior dotaţi, 1941;
- Selecţia valorilor, 1943;
- Studii de psihologie pedagogică, 1958;
- Probleme de defectologie, 1959, 1963;
- Tratat de psihologie experimentală, 1963;
- Psihologia generală, 1966;
- Creativitate, modele, programare, 1967;
- Psihologia muncii industriale, coordonator, 1967;
- Determinismul psihologic, 1971;
- Elaborarea şi testarea ipotezelor în psihologie, 1971;
- Aptitudinile, 1972;
- Psihologie generală, 1976;
- Metodologie şi metode în psihologia experimentală, 1976;
- Sinteze de psihologie contemporană, coautor şi coordonator, vol. I-IV, 1980-1987;
- Creativitatea generală şi specifică, 1981.
