Agnozie – incapacitate de a recunoaşte obiectele uzuale, în pofida păstrării intacte a organelor de simţ şi a unei inteligenţe normale. Un bolnav căruia i se prezintă o piesă de argint, de exemplu, va fi capabil să o descrie corect: „este rotundă, plată, strălucitoare…”, dar nu va reuşi să identifice în ea o monedă. Nu este deci vorba de o tulburare a percepţiei legată de organele de simţ receptoare, ci de o deficienţă consecutivă perturbărilor centrilor nervoşi superiori (scoarţa cerebrală). Agnoziile pot afecta oricare dintre funcţiile senzoriale, dar mai bine studiate sunt agnoziile vizuale, auditive şi tactile: 1) agnozia vizuală sau „cecitatea psihică” este consecinţa distrugerii (bilaterale) a zonelor de proiecţie a căilor vizuale la nivelul lobului occipital; 2) agnozia auditivă sau „surditatea psihică” este datorată leziunilor (bilaterale) ale lobilor temporali; 3) agnozia tactilă sau „astereognozia” este incapacitatea bolnavului de a identifica un obiect cu ajutorul simţului tactil şi ar fi cauzată de lezarea unui analizator cortical secundar situat în spatele circumvoluţiunii parietale ascendente. Bolnavii atinşi de agnozie nu se comportă ca nişte infirmi, surzi sau orbi, ci ca nişte subiecţi care îşi ignoră deficienţa.
Accesați: Dicționar de psihologie
