Sari la conținut

Adaptare

Adaptare – ajustare a unui organism la mediul său. Fiinţa vie dispune de o anumită plasticitate, datorită căreia îi este cu putinţă să rămână în acord cu mediul său şi să menţină echilibrul mediului său interior. Dacă, de exemplu, se transportă din Europa în America un stup ale cărui albine au fost în prealabil condiţionate să-şi caute nectarul la o oră determinată, după 2-3 zile de „şovăială” se observă că ritmul lor s-a adaptat la ora locală (M. Renner, 1957). Albinele şi-au modificat deci ritmul lor endogen pentru a-l sincroniza cu factorii periodici ai noului lor mediu. Procesul vital necesită o perpetuă reajustare a organismului pentru restabilirea unui echilibru mereu rupt. Această ajustare se operează printr-o suită de schimburi neîncetate între corp şi mediul său, în cadrul dublei acţiuni a subiectului asupra obiectului (asimilare) şi a obiectului asupra subiectului (acomodare). Aceste două moduri de acţiune, interdependente, se combină fără încetare pentru a menţine starea de echilibru stabil care defineşte adaptarea. Există adaptare, spune J. Piaget, atunci când organismul se transformă în funcţie de mediu, iar această variaţie are ca efect un echilibru al schimburilor între mediu şi el, favorabil conservării sale. Potrivit concepţiei lui Piaget, viaţa psihică ascultă de aceleaşi legi structurante ca viaţa organică. Inteligenţa se construieşte printr-o permanentă ajustare între schemele anterioare şi elementele unei experienţe noi. Selye (Hans).

Accesați: Dicționar de psihologie