Abandon (Nevroză de —) – Termen introdus de psihanalistul elveţian G. Guex în 1950 pentru a izola un tip de nevroză diferit de nevrozele clasice descrise de S. Freud. Acest demers se înscrie în unele descrieri parţiale de stări nevrotice propuse de succesorii lui S. Freud (nevroza de eşec, nevroza de destin etc). Este vorba de o nevroză cu tulburări care au ca obiect mai ales relaţiile afective precoce. Ea afectează subiecţii deosebit de sensibili la orice situaţie care poate să provoace de aproape sau de departe spectrul unei lipse de dragoste sau al unei ameninţări afective (despărţire, frustrare etc). Această nevroză se caracterizează clinic printr-un sindrom asociant: angoasă, agresivitate şi depreciere de sine. Aviditatea afectivă a subiectului îl face să suscite mai devreme sau mai târziu, la cei cărora li se adresează, o atitudine de respingere. Acest sindrom se poate manifesta încă din fragedă copilărie, dar se manifestă cu o violenţă deosebită de fiecare dată când o împrejurare de viaţă reactivează sentimentul de frustrare şi de abandon. Originea acestei nevroze rămâne în discuţie: sunt evocaţi de obicei trei factori, care se asociază în mod variabil: factori constituţionali, atitudinea afectivă a părinţilor, situaţiile traumatice de abandon trăite de subiect. La ora actuală, referirea la această nevroză este înlocuită mai degrabă cu referirea la psihopatie, la noţiunea de carenţă afectivă sau la cea de personalitate antisocială.
Accesați: Dicționar de psihologie
