Sari la conținut

A doua topică freudiană

A doua topică freudiană

În anul 1923, într-o lucrare numită ”Dincolo de principiul plăcerii”, Freud dorește să repare neajunsul primei topici și lansează cea de-a doua topică freudiană.

În cea de-a doua topică este vorba de dinamica și dezvoltarea aparatului psihic. De aceea, este greu de desenat pe hartă, pentru că nu poți desena ceva ce se mișcă, care evoluează, dar putem face o schemă intuitivă care nu reprezintă o realitate pe care ne așteptăm să o găsim în aparatul psihic.

Sinele este sinonim cu zona de instinct. Sinele este populat în interiorul său cu pulsiunile noastre, cu dinamica pulsională, cu motorul nostru pulsional. Sinele reprezintă partea de pulsiune, este zestrea noastră biologică.

Pe parcursul dezvoltării psihicului, a maturizării sale, a dezvoltării psihosexualității sale, în interiorul sinelui apare un fel de organizare. În această ”magmă” de energie începe să aibă loc o organizare, o construcție a aparatului psihic care poartă numele de EU.

Eul este construit și organizat din aceeași materie din care este organizat și Sinele, adică din pulsiunile noastre, ceea ce conduce la ideea că și Eul este inconștient dacă încercăm să regândim schema pe baza primei scheme, pentru că a doua schemă nu vine să o înlocuiască pe prima. A doua schemă o completează pe prima introducând un alt punct de vedere.

În discursul analitic vorbim în continuare de inconștient și conștient numai ca să le vedem într-o dublă funcționalitate, între prima și a doua topică.

Eul este eminamente inconștient pentru că apare din organizarea inconștientului, dar este mai ușor conștientizabil și asta pentru că se află mai aproape de câmpul conștiinței.

Eul este forma cea mai organizată a Sinelui. În interiorul Eului, tot prin organizare, mai apare o structură care poartă numele de Supraeu.

Supraeul este forma cea mai organizată a Eului. Materialul este același, este vorba de aceeași compoziție psihică, este vorba de pulsiune, dar pulsiunile sunt mai organizate, în funcție de gradul de dezvoltare a aparatului psihic.

De aici, deducem următoarele raționamente:

  1. A doua topică freudiană nu desființează prima topică freudiană.
  2. Chiar dacă fiecare topică are câte trei instante, acestea nu se suprapun. Mulți superficiali gândesc că, dacă fiecare topică are trei instante, a doua fiind mai nouă, o înlocuiește pe prima, deci, cum ar veni, Sinele corespunde cu inconștientul, Eul cu preconștientul, iar Supraeul cu conștientul. FALS! Din punctul de vedere al suprapunerii, prima topică nu are nici o legătură cu a doua topică. Cele două topici freudiene sunt ca două fotografii ale aparatului psihic, dar făcute din unghiuri diferite.
  3. Ce este Supraeul? Traversarea Complexului Oedip este chezășia normalității noastre psihice pentru că ne face să funcționăm nevrotic și ne dă posibilitatea de a alege ca modalitate de relaționare, între relaționare osmotică cu funcția maternă și relaționarea cu celălalt obiect al dorinței mamei (CODM). Complexul Oedip este factorul declanșator, inițiatorul a ceea ce se va numi mai târziu Supraeu. Supraeul este acel loc dinamic din activitatea noastră psihică unde sunt înmagazinate toate interdicțiile de care ne-am lovit. Este sediul eticii, moralității, legalității etc. și care, în mod logic și normal, este moștenitorul Complexului Oedip.

Complexul Oedip inițiază interdicția (din mediul familial), iar ulterior societatea pune și ea umărul și vine cu alte interdicții. Toate aceste interdicții sunt structurate, adunate și dezvoltate într-o structură numită Supraeu.

În concluzie:

  1. Sinele este eminamente pulsional;
  2. Eul este forma cea mai organizată a Sinelui;
  3. Supraeul este forma cea mai organizată a Eului fiind în același timp și moștenitorul Complexului Oedip. Supraeul este pulsional și este tot inconștient, dar ca proces este mai ușor conștientizabil pentru că este și mai aproape de câmpul conștiinței.