Anxietatea noastră cea de toate zilele

Daniela Crețu

Fiecare dintre noi se confruntă în viață cu stări de anxietate, teamă, grijă, preocupare, iar toate aceste emoții sunt normale. Mai mult decât atât, vorbim de emoții adaptative care ne ajută să gestionăm eficient situațiile dificile cu care ne confruntăm, activând capacitatea noastră de a fi vigilenți, de a ne concentra asupra problemelor și de a evalua riscuri și amenințări potențiale sau reale.

Toate aceste stări și dispoziții afective pot deveni de interes clinic atunci când sunt persistente, disproporționate în raport cu realitatea, se manifestă într-un număr mare contexte și situații diferite. În plus, produc suferință și afectează funcționarea și adaptarea individului la mediul social, profesional, familial din care face parte.

Sunt persistente pentru că se manifestă și după ce pericolul a trecut, disproporționate pentru că sunt exagerate în raport cu impactul și importanța evenimentului declanșator, nediferențiate pentru că apar în aproape orice situație de la cele mai minore la cele mai amenințătoare, iar o persoană anxioasă va fi în cea mai mare parte a timpului agitată, nervoasă, iritată și se va simți neînțeleasă, respinsă sau neajutorată în relațiile cu ceilalți.

Sintetizând, tulburările anxioase sunt caracterizate de frică și preocupare excesivă. Frica este un mecanism adaptativ, care declanșează reacția de tipul luptă/fugi/îngheață. Are rolul de a ne proteja, iar decisiv pentru acest obiectiv este viteza/rapiditatea reacției. Are loc mobilizarea imediată a organismului (creșterea pulsului, accelerarea respirației, contractarea mușchilor etc) pentru a face față pericolului. Aprecierea și evaluarea conștientă a riscului are loc, de regulă, după ce amenințarea a trecut. Practic, decizia nu o luăm în mod conștient, ci mai degrabă doar reacționăm la un factor declanșator/situație amenințătoare .

Din acest motiv, pentru o persoană anxioasă orice fapt cotidian poate deveni o amenințare (un ton al vocii mai apăsat al șefului/colegului, o schimbare survenită în traseul cotidian de la/către casă/servici, o simplă întârziere sau absența unui apel telefonic a partenerului/copilului, o decizie oarecare de a începe sau renunța la ceva etc.).

Anxietatea, preocuparea excesivă are legătură cu starea creată de anticiparea unui pericol. Nu știm despre ce pericol este vorba, dar trăim cu senzația că ceva rău, periculos s-ar putea întâmpla. Consecința directă pentru o persoană cu tulburare anxioasă este aceea că nu se poate relaxa. Faptul de a fi mai tot timpul încordată și vigilentă la ce se întâmplă în jurul său, o consumă, obosește, irită. În această situație, va activa un comportament evitant pentru a se proteja sau distanța de pericol. Astfel, va ocoli sau va prefera să nu se implice ori să-și asume anumite activități/responsabilități de teama unor eventuale consecințe negative sau pur și simplu pentru a nu fi criticată de către ceilalți.

Intervențiile terapeutice pot viza modificare convingerilor/credințelor care întrețin și amplifică starea anxioasă. Astfel, prin psihoeducație, clienții pot învăța să-și observe și monitorizeze gândurile și comportamentele care pot accentua sau diminua anxietatea. De asemenea, prin intermediul tehnicilor de relaxare, au posibilitatea de a învăța cum își pot controla anxietatea prin intermediul respirației, a exercițiilor fizice sau autosugestiei.

O altă modalitate din zona abordărilor cognitiv comportamentale au în vedere modificarea modului în care ne focalizăm atenția. Persoanele anxioase tind să fie mai degrabă concentrate pe ceea ce nu funcționează, pe amenințări si aspectele negative ale vieții. Modificarea tiparelor de gândire de tipul „nu pot face față”, „mă simt neajutorat în fața unui pericol”, „sigur voi rata” etc. prin conștientizarea faptului că au devenit procese automate, disproporționate și nevalidate de realitate. Combaterea evitării are rolul de încuraja persoana să testeze și să verifice realitatea gândurilor/convingerilor prin acțiune directă.

Nu în ultimul rând, sunt de interes combaterea și prevenirea recăderilor prin conștientizarea faptului că tulburările anxioase presupun un efort îndelungat, răbdare, acceptare și angajament. Finalitatea acestui demers o reprezintă schimbarea stilului de viață, de gândire și comportament.

De (autor) Psiholog Daniela Crețu

martie 2024