Suferințele care ne ajută să creștem

Daniela Crețu

Nimeni nu vrea să sufere și cu toții ne dorim o viață fără griji, nevoi, durere. Este o afirmație comună, recunoscută și acceptată de aproape toată lumea. Dar este ea și adevărată? Și mai mult, o astfel de aspirație de a trăi ca în „sânul lui Avram” ne ajută?

Cel mai adesea o astfel de atitudine este întâlnită atunci când suntem părinți sau când suntem implicați într-o relație în care avem grijă de cineva. Ne dorim ce este mai bun pentru copii noștri, iar dacă nu le putem să le oferi mai mult, măcar să nu se confrunte  problemele sau lipsurile noastre.

Viața și studiile demonstrează însă că acei copii care primesc tot ce își doresc nu sunt mai fericiți, iar gradul lor de toleranță la frustrare este foarte redus. Din acest motiv, nu se adaptează și nu găsesc resurse să facă față provocărilor sau obstacolelor atunci când le întâlnesc dacă nu este cineva în preajmă pentru a face aceste lucruri în locul lor. Pe de altă parte, nici disciplina strictă sau absența sprijinului nu îi vor ajuta pe viitori adulți să-și găsească liniștea și bucuria în viață. Pot avea mai multe resurse de a face față dificultăților pentru că știu că se pot baza doar pe ei și nu este nimeni acolo să-i înțelegă sau să-i ajute, dar vor fi neîncrezători în ceilalți, cinici și încrâncenați.

Este nevoie de un echilibru fin între a oferi dragoste, atașament și a impune limite, pentru a dezvolta armonios un copil autonom.

În realitate, o viață fără griji este o utopie, cu toții vom experimenta mai devreme sau mai târziu, mai accentuat sau nu, pierderea și suferința, frustrarea sau neîmplinirea. Este un dat al vieții și o formă de compensare. Într-o interpretare polarizată poți câștiga într-un domeniu/arie, dar vei pierde în altă parte. Spre exemplu, dacă îți propui să devii cel mai bun în cariera ta, spiritul de competiție și dorința de succes îți va acapara cea mai mare parte a timpului tău, energia și atenția ta. Fără să realizezi, te vei îndepărta de cei apropiați, familie, prieteni, colegi, iar abilitățile tale sociale – empatia, înțelegerea, compasiunea față de cei dragi vor avea de suferit. Reciproca este valabilă și în cazul în care te dedici celorlalți, familiei, copiilor, semenilor tăi. Încet, încet există riscul de a te dizolva în ceilalți și de a nu avea rezultate sau realizări personale cu care să te identifici.

În fond, nu evenimentele sunt bune sau rele în sine, ci modul în care ne raportăm la ele și cum reacționăm. O despărțire, un eșec, o pierdere nu sunt de dorit, dar dacă acceptăm că sunt evenimente la fel de probabile că și întâmplările care ne produc plăcere sau bucurie deja putem gestiona mai bine situația. Nu suntem un caz special, o victimă a destinului sau a oamenilor. Suferim și noi, alături de ceilalți. Important este ce învățăm din suferință și ce ne dezvăluie aceasta pentru a putea fi cu adevărat actori în viața noastră.

Acțiunea și efortul depus pentru depășirea unei situații problematice ne ajută să creștem, să ne maturizăm, să învățăm și să apreciem ceea ce avem ori să căpătăm o mai bună înțelegere și evaluare a obiectivelor și a relațiilor din viața noastră. 

Psiholog,

Daniela Crețu