Reîncarcă-ți rezervorul de inspirație cu articole scurte: De ce unii oameni găsesc confort în îmbrățișări, iar alții resimt disconfort
Sinteză
O îmbrățișare poate transmite siguranță, apropiere și sprijin emoțional fără să fie nevoie de cuvinte. Pentru unii oameni, este una dintre cele mai naturale forme de exprimare a afecțiunii. Pentru alții, același gest poate provoca stânjeneală, tensiune sau chiar respingere. De unde provin aceste diferențe?
Un studiu publicat în octombrie 2026 în revista PLOS ONE, realizat pe un eșantion de 15.049 de adulți din Marea Britanie, oferă câteva răspunsuri interesante. Cercetătorii au constatat că 69,5% dintre participanți își aminteau îmbrățișările în primul rând pentru impactul lor emoțional pozitiv.
Empatia, conștientizarea propriului corp și stilul de atașament par să influențeze modul în care oamenii percep și păstrează amintirea unei îmbrățișări. Persoanele cu empatie mai ridicată și cele care resimt mai intens anxietatea de separare tind să atribuie o valoare emoțională mai mare acestor experiențe.
Rezultatele aduc o perspectivă interesantă asupra rolului atingerii în relațiile umane și asupra modului în care experiențele corporale se transformă în amintiri afective.
Îmbrățișarea ca formă de comunicare emoțională
Atingerea este una dintre primele forme de comunicare interpersonală pe care le experimentăm. Înainte de dezvoltarea limbajului, contactul fizic contribuie la reglarea stărilor emoționale și la construirea relațiilor de apropiere.
În viața adultă, îmbrățișarea continuă să îndeplinească funcții importante. Poate exprima afecțiune, solidaritate, încurajare sau disponibilitate emoțională. Uneori, oferă un sentiment de sprijin într-un moment în care cuvintele par insuficiente.
Din perspectiva neurobiologiei, atingerea socială implică mecanisme senzoriale complexe. Printre acestea se numără aferențele tactile C, fibre nervoase specializate în transmiterea anumitor forme de atingere blândă, asociate cu experiența afectivă a contactului corporal.
Cercetările anterioare sugerează că atingerea socială poate contribui la reglarea răspunsului fiziologic la stres și la crearea sentimentului de siguranță interpersonală. Totuși, efectele nu sunt identice pentru toată lumea: contează persoana care oferă îmbrățișarea, relația dintre cei implicați și contextul în care are loc contactul.
Studiul coordonat de Anna Lena Dueren, de la Universitatea din Bristol, aduce în discuție o dimensiune suplimentară: modul în care oamenii își amintesc experiențele de atingere.
Cercetătorii au analizat relația dintre empatie, percepția corporală, stilurile de atașament și amintirile asociate îmbrățișărilor.
Rezultatele indică faptul că persoanele cu niveluri mai ridicate de empatie cognitivă și afectivă au o probabilitate mai mare de a-și aminti îmbrățișările ca experiențe pozitive.
Empatia cognitivă presupune capacitatea de a înțelege perspectiva și starea emoțională a altei persoane. Empatia afectivă se referă la capacitatea de a rezona emoțional cu experiențele celuilalt.
O persoană care este sensibilă la propriile emoții și la cele ale celorlalți poate atribui o semnificație mai profundă unui gest de apropiere fizică.
Această observație este relevantă și pentru practica psihologică: comunicarea nonverbală nu trebuie interpretată separat de experiența subiectivă a persoanei. O îmbrățișare nu are o semnificație universală, ci este filtrată prin istoria relațională și sensibilitatea fiecărui individ.
Stilurile de atașament: de ce unii caută apropierea, iar alții o evită?
Unul dintre cele mai interesante rezultate ale cercetării privește relația dintre stilurile de atașament și semnificația emoțională a îmbrățișărilor.
Teoria atașamentului, dezvoltată inițial de John Bowlby și extinsă ulterior prin cercetările lui Mary Ainsworth, explică modul în care experiențele relaționale timpurii contribuie la formarea așteptărilor privind apropierea, disponibilitatea emoțională și siguranța în relațiile cu ceilalți.
În studiul analizat, cercetătorii au identificat două asocieri distincte:
- Atașamentul anxios a fost asociat cu o probabilitate mai mare de a-și aminti o îmbrățișare ca experiență cu impact emoțional pozitiv.
- Atașamentul evitant a fost asociat cu o probabilitate mai redusă de a păstra astfel de amintiri.
Aceste rezultate pot fi înțelese prin raportare la strategiile diferite de gestionare a apropierii emoționale.
Persoanele cu un nivel mai ridicat de anxietate relațională pot resimți mai intens distanța față de persoanele importante și pot căuta confirmări ale disponibilității emoționale a acestora. În acest context, o îmbrățișare poate deveni un semnal puternic de acceptare, reasigurare și apartenență.
Pentru persoanele cu tendințe evitante, autonomia și autosuficiența pot avea o importanță mai mare în gestionarea relațiilor. Apropierea fizică nu este neapărat percepută ca o sursă de confort, iar uneori poate fi resimțită ca intruzivă sau inconfortabilă.
Este important însă să evităm interpretările simpliste. Studiul nu demonstrează că persoanele cu atașament evitant nu au nevoie de afecțiune sau că persoanele cu atașament anxios au o nevoie excesivă de îmbrățișări. El identifică asocieri statistice între dimensiunile atașamentului și probabilitatea de a păstra amintiri emoțional pozitive despre îmbrățișări.
Ce înseamnă acest lucru pentru practica psihologică?
În psihoterapie, reacțiile la apropierea fizică pot reprezenta un punct de plecare pentru explorarea experiențelor relaționale. Un client care evită contactul fizic nu trebuie considerat automat distant emoțional, după cum unul care caută frecvent apropierea nu trebuie etichetat automat ca dependent afectiv.
Întrebările relevante sunt cele care explorează semnificația personală a contactului: Ce înseamnă apropierea pentru această persoană? În ce contexte se simte în siguranță? Ce experiențe anterioare îi influențează limitele?
Răspunsurile pot oferi informații despre reprezentările relaționale, strategiile de reglare emoțională și modul în care persoana negociază intimitatea.
Conștientizarea corporală și limitele personale în relațiile interumane
Un alt rezultat important privește legătura dintre percepția propriului corp și amintirile pozitive asociate îmbrățișărilor.
Cercetătorii au observat că persoanele cu scoruri mai ridicate la măsurarea percepției corporale aveau o probabilitate mai mare de a-și aminti îmbrățișările pentru impactul lor emoțional pozitiv.
Conștientizarea corporală presupune capacitatea de a observa și interpreta senzațiile fizice, de a recunoaște reacțiile organismului și de a integra aceste informații în experiența personală.
Corpul nu este doar un receptor pasiv al stimulilor din mediul exterior. Senzațiile corporale participă la construirea experiențelor emoționale și la interpretarea interacțiunilor sociale.
De exemplu, două persoane pot primi aceeași îmbrățișare, dar pot avea reacții complet diferite. Una poate resimți relaxare, căldură și siguranță. Cealaltă poate deveni tensionată, poate simți nevoia de a se retrage sau poate percepe contactul ca fiind prea intens.
Aceste diferențe pot fi influențate de sensibilitatea senzorială, experiențele anterioare, contextul relațional și modul în care fiecare persoană își percepe propriul corp.
Studiul a mai identificat o asociere negativă între dificultatea de a îmbrățișa și probabilitatea de a-și aminti o îmbrățișare ca experiență pozitivă. De asemenea, persoanele care declarau că nu apreciază îmbrățișările aveau o probabilitate mai redusă de a raporta astfel de amintiri.
Un aspect interesant este că frecvența generală a îmbrățișărilor nu a fost un predictor semnificativ în modelul principal. Cu alte cuvinte, nu simpla cantitate a contactului fizic pare să conteze, ci și felul în care acesta este perceput și integrat emoțional.
Pentru psihologi, această perspectivă susține importanța explorării experienței corporale în evaluarea și intervenția psihologică. În anumite situații, întrebările despre confortul fizic, limitele personale și reacțiile la atingere pot completa înțelegerea dificultăților relaționale.
În același timp, trebuie subliniat un principiu esențial: contactul fizic nu reprezintă o intervenție terapeutică universală și nu trebuie presupus că este benefic pentru orice persoană.
Respectarea consimțământului și a limitelor corporale este fundamentală. O îmbrățișare oferită fără acord poate produce disconfort, chiar dacă intenția celui care o oferă este una pozitivă.
În relațiile profesionale, acest aspect devine cu atât mai important. Psihologul trebuie să țină cont de cadrul etic, de particularitățile clientului și de semnificația pe care acesta o atribuie contactului fizic.
Ce ne învață cercetarea despre îmbrățișări și relațiile umane?
Dincolo de rezultatele statistice, studiul oferă câteva direcții importante pentru înțelegerea relațiilor interpersonale.
Prima este că apropierea fizică și apropierea emoțională nu sunt întotdeauna echivalente. O persoană poate accepta contactul fizic fără să îl perceapă ca pe o experiență emoțională semnificativă. Invers, o îmbrățișare rară, oferită într-un moment dificil, poate deveni o amintire importantă pentru întreaga viață.
A doua direcție privește rolul experiențelor individuale. Modul în care interpretăm atingerea este influențat de personalitate, atașament, empatie, sensibilitate corporală și istoricul relațiilor.
O cercetare anterioară realizată de Sheldon Cohen și colaboratorii săi, publicată în Psychological Science în 2015, a investigat relația dintre îmbrățișări, sprijinul social și vulnerabilitatea la infecțiile respiratorii. Studiul, realizat pe 404 adulți, a identificat un efect de atenuare a relației dintre stresul interpersonal și susceptibilitatea la infecție, asociat atât sprijinului social perceput, cât și frecvenței îmbrățișărilor.
De asemenea, cercetarea lui Anik Debrot și colaboratorii săi, publicată în 2013, a arătat că atingerea fizică în cuplu este asociată cu o stare afectivă mai pozitivă, relația fiind explicată parțial prin creșterea intimității psihologice.
Aceste rezultate susțin ideea că atingerea afectuoasă poate contribui la reglarea emoțională și la consolidarea relațiilor apropiate.
Există însă o distincție esențială: beneficiile contactului fizic apar în contexte relaționale adecvate. Nu putem presupune că orice atingere reduce stresul sau că orice îmbrățișare produce siguranță.
Pentru practica psihologică, câteva idei merită reținute:
- Explorarea relației cu propriul corp poate oferi informații relevante despre experiența emoțională și interpersonală.
- Preferințele privind contactul fizic trebuie respectate, fără interpretări patologizante.
- Atașamentul și empatia influențează semnificația atingerii, dar nu determină în mod rigid comportamentul individual.
Concluzie
O îmbrățișare durează câteva secunde, dar semnificația ei poate rămâne prezentă ani întregi. Pentru unii oameni, reprezintă un simbol al siguranței și acceptării. Pentru alții, poate fi un gest neutru sau chiar inconfortabil.
Cercetarea realizată pe peste 15.000 de adulți ne amintește că experiențele umane nu pot fi înțelese exclusiv prin comportamente observabile. Contează și modul în care fiecare persoană le percepe, le interpretează și le integrează în propria istorie emoțională.
Poate că adevărata lecție a unei îmbrățișări nu este cât de mult contează atingerea, ci cât de important este să înțelegem ce înseamnă apropierea pentru celălalt.
Referințe
- Dueren, A. L., Jenkinson, P. M., Vafeiadou, A., Koukoutsakis, A., Hammond, C., Bowling, N. C., Fotopoulou, A., & Banissy, M. J. (2026). Why we hug: Individual differences predict emotional touch memories.
- Cohen, S., Janicki-Deverts, D., Turner, R. B., & Doyle, W. J. (2015). Does hugging provide stress-buffering social support? A study of susceptibility to upper respiratory infection and illness.
- Jakubiak, B. K., & Feeney, B. C. (2017). Affectionate touch to promote relational, psychological, and physical well-being in adulthood: A theoretical model and review of the research.
- Debrot, A., Schoebi, D., Perrez, M., & Horn, A. B. (2013). Touch as an interpersonal emotion regulation process in couples’ daily lives: The mediating role of psychological intimacy.