Reîncarcă-ți rezervorul de inspirație cu articole scurte: Descoperă de ce gura copiilor spune adevărul pe care adulții încearcă să-l ascundă

Sinteză

Observația comună că copii exprimă emoțiile mai ușor și mai autentic decât adulții nu este doar o impresie cotidiană. Psihologul Paul Ekman, pionier în studiul expresiilor faciale, a demonstrat că emoțiile de bază — fericire, tristețe, furie, frica, dezgust și surpriză — sunt exprimate universal, iar copiii le manifestă cu o sinceritate remarcabilă. Această autenticitate nu reflectă o lipsă de control, ci o maturitate emoțională abia dezvoltată. Pe măsură ce cresc, copiii dobândesc „reguli de afișare” sociale — norme culturale care dictează ce emoții sunt acceptabile în fiecare context. Pentru psihologul și psihoterapeutul român, înțelegerea acestui proces de inhibiție progresivă este esențială: explică nu doar comportamentul copiilor în cabinet, ci și dificultățile adulților în a identifica și exprima sentimentele lor autentic. Studiind această tranziție, putem oferi copiilor sprijin mai eficace și putem ajuta adulții să recapete accesul la expresii emoționale sănătoase.

Expresiile universale și copilul care nu minte

Paul Ekman a descoperit că anumite expresii faciale ale emoțiilor, precum teama, furia, tristețea, bucuria și surpriza, sunt universale și că oamenii pot identifica cu ușurință aceste expresii în persoane din culturi diferite. Cercetarea sa, care a inclus și studii cu triburi izolate din Papua-Noua Guinee, a oferit dovezi solide că aceste expresii nu sunt doar rezultate ale culturii, ci au o bază biologică.

Copiii de vârsta mică dovedesc această universalitate pur și simplu: plâng și râd fără cenzură, îngrozit și supuși se văd pe chipurile lor cu o claritate care nu lasă loc pentru interpretări. Din copilărie, însă, învățăm că anumite răspunsuri emoționale, vehiculate prin expresiile faciale, sunt potrivite într-o situație dată, iar oamenii au fost antrenați să-și ascundă adevăratele emoții din cauza așteptărilor sociale sau pentru a-i înșela pe alții deliberat.

Această „trezire la teatru” nu se întâmplă brusc. Apare treptat, pe măsură ce copilul internalizează mesaje despre ceea ce este acceptabil. Un micuț de 18 luni care se supără și țipa în supermarket nu suprima emoția — o exprimă cu toată puterea. Același copil, la opt ani, are deja o imagine a propriului sine și a începe să se gândească la cum îl percep ceilalți. Între acești doi copii se întinde un ocean de socializare emoțională.

Inhibiția socială și formarea mascueluțelor: perspectiva dezvoltării

Dezvoltarea capacității de a regla emoțiile este una dintre cele mai semnificative etape ale copilăriei. Pe parcursul anilor timpurii de copilărie, copiii dezvoltă capacități crescânde de a folosi limbajul pentru a comunica cum se simt și de a obține ajutor fără a se „dezintegra”, precum și de a inhiba expresia emoțiilor care sunt inadecvate pentru o anumită situație. Această capacitate este nu doar una socială, ci și neurobiologică: cortexul prefrontal, responsabil cu controlul emoțional, se dezvoltă progresiv până la începutul vârstei adulte.

Studiile sugerează că diferențele în exprimarea emoțională specifică genului se învață în timp prin experiențe sociale și așteptări observate, copiii dezvoltând scheme pentru ceea ce constituie o expresie emoțională „adecvată” pe baza genului lor. Un băiat învață că „băieții nu plâng”, iar o fată că „trebuie mereu să arate fericită”. Aceste mesaje — a căror surse sunt părinții, educatorii, și până și desenele animate — se sedimentează în psihicul copilului și devin din ce în ce mai automate.

De la autenticitate copilărească la suprimare adultă: cine plătește prețul?

Ceea ce se pierde pe parcursul acestui proces de inhibiție socială nu este doar ușurința în a râde. Suprimarea (inhibiția) scade expresia comportamentală, dar nu reușește să diminueze experiența emoției și de fapt prejudiciază memoria, crescând și răspunsurile fiziologice atât la suprimatori, cât și la partenerii lor sociali. Cu alte cuvinte, adulții care suprimă emoțiile nu doar că se simt mai prost din interior — schimbările fiziologice interne rămân active — ci această inhibiție este și „contagioasă” și afectează oamenii din jur.

Conform cercetărilor în domeniu, suprimarea cronică a emoțiilor este asociată cu anxietate, depresie, și o sensibilitate mai mare la simptome psihosomatice. Reappraisalul cognitiv (reinterpretarea situației) este practica reinterpretării unei situații pentru a diminua impactul emoțional al acesteia, în timp ce suprimarea doar ascunde expresia exterioară a unui sentiment în timp ce continuă dedesubt, ceea ce cercetările leagă de o suferință internă mai mare și relații mai slabe pe termen lung.

Pentru psihologul și psihoterapeutul lucrând cu adulți, aceasta este o observație crucială: depresiile, anxietățile și simptomele psihosomatice pe care le trată nu sunt doar „boli” în sens tradițional, ci uneori consecințele unei emoționale inhibiții îndelungate — un preț plătit pentru respectarea rigidă a „regulilor de afișare”. Recuperarea capacității de a simți și exprima autentic devine, deci, o parte esențială a terapiei.

Referințe

• Ekman, P. (1992). Facial Expressions and Emotions. American Psychologist.
• David, O. A., David, D., & Dobrean, A. (2014). Efficacy of the Rational Positive Parenting Program for Child Externalizing Behavior: Can an Emotion-Regulation Enhanced Cognitive-Behavioral Parent Program Be More Effective Than a Standard One? Journal of Evidence-Based Psychotherapies.
• Gross, J. J. (2001). Emotion Regulation in Adulthood: Timing Is Everything. Current Directions in Psychological Science.
• Charles, S. T. (2010). Strength and Vulnerability Integration: A Model of Emotional Well-Being across Adulthood and Aging. Psychological Bulletin.
• Benga, O., Susa-Erdogan, G., Friedlmeier, W., Corapci, F., & Romonti, M. (2019). Maternal Self-Construal, Maternal Socialization of Emotions and Child Emotion Regulation in a Sample of Romanian Mother-Toddler Dyads. Frontiers in Psychology.