Pe 24 mai, Ziua Conștientizării Pansexualității invită psihologii la o reflecție asupra identității, stresului minoritar și practicii clinice.

În fiecare 24 mai, comunitatea internațională marchează Ziua Conștientizării Pansexualității și Panromanticismului — un moment de reflecție asupra unei orientări încă insuficient înțelese, atât în spațiul public, cât și, uneori, în cabinetul de psihoterapie. Pentru profesionistul din sănătatea mintală, ziua de astăzi este o invitație la rigoare conceptuală, la curiozitate clinică și la o practică ancorată în dovezi.

Contextul istoric

Termenul „pansexual” are rădăcini surprinzător de vechi în istoria psihologiei. În 1914, criticul J. Victor Haberman folosea expresia „pan-sexualism” pentru a contesta teoria libidoului propusă de Sigmund Freud, acuzându-l că reduce întreaga viață psihică la dorința sexuală. Freud însuși a respins eticheta în prefața ediției a patra a Trei eseuri asupra teoriei sexualității, considerând-o o caricatură a ideilor sale. Sensul actual al cuvântului — atracție romantică sau sexuală față de persoane indiferent de sex sau identitate de gen — nu are nicio legătură directă cu această dispută istorică; el s-a cristalizat în comunitățile queer începând cu anii 1990 și a câștigat vizibilitate odată cu extinderea spațiilor online.

În 2010, un utilizator pe Tumblr cunoscut sub numele de Jasper V. a publicat un steag cu trei dungi orizontale — roz, galben și albastru — devenit simbolul comunității pansexuale și o modalitate de diferențiere față de bisexualitate. Prima Zi a Vizibilității Pansexuale a fost marcată în 2015 de un grup de activiști care doreau să atragă atenția asupra unei identități frecvent confundate, ignorate sau patologizate. De atunci, pe 24 mai, organizații și comunități din întreaga lume își manifestă solidaritatea și inițiază demersuri educaționale.

Legătura cu psihologia

Pansexualitatea ridică o întrebare fundamentală pentru psihologul contemporan: cât de adecvate sunt categoriile binare prin care descriem atracția umană? Cercetările conduse de M. Paz Galupo și colaboratorii săi arată că un număr considerabil de persoane din minoritățile sexuale nu se regăsesc în clasificările tradiționale (gay/lezbian/heterosexual/bisexual) și raportează sentimente de invizibilitate atunci când completează scale de evaluare construite pe paradigma binară. Definită ca atracție „indiferent de gen”, pansexualitatea provoacă inclusiv cadrul bisexual, plasând centrul atenției pe persoană, nu pe o categorie identitară fixă.

Pentru clinician, această schimbare de perspectivă are implicații concrete. Modelul stresului minoritar elaborat de Ilan Meyer explică de ce persoanele din minoritățile sexuale prezintă rate mai ridicate ale tulburărilor anxioase și depresive, precum și ale ideației suicidare: nu orientarea în sine este factorul cauzal, ci stresul cronic generat de stigmă, discriminare, prejudecată internalizată și nevoia constantă de a anticipa respingerea. La persoanele pansexuale, acest stres este adesea amplificat de fenomenul cunoscut sub numele de monosexism — presupunerea că atracția „autentică” se îndreaptă spre un singur sex — care produce invalidare nu doar din partea societății heterosexuale, ci și, paradoxal, din interiorul comunității LGBTQ+.

Studiile clinice arată că persoanele pansexuale se confruntă cu confuzii frecvente: orientarea le este interpretată ca „etapă”, „indecizie”, „promiscuitate” sau „mod de a atrage atenția”. Astfel de interpretări — uneori reproduse, fără rea-credință, chiar de profesioniștii din sănătatea mintală — întăresc stresul proximal: rușinea internalizată, hipervigilența socială, ascunderea identității. Literatura de specialitate (Peña & Tadros, 2021) subliniază nevoia urgentă ca terapeuții să își examineze propriile presupuneri și să își dezvolte competențe specifice în lucrul cu identitățile sexuale plurale.

Pentru psihoterapeutul român, întrebările practice rămân: cum primesc, la prima ședință, o persoană care își descrie orientarea într-un termen pe care nu îl folosesc curent? Cât de des presupun, fără să verific, că un client este heterosexual sau cisgen? Cum diferențiez între suferința produsă de o identitate și suferința produsă de contextul ostil în care această identitate este trăită? O practică afirmativă nu cere expertiză în nuanțe terminologice, ci o atitudine de curiozitate respectuoasă și disponibilitatea de a învăța din experiența celuilalt.

Concluzie

Ziua de 24 mai nu este, pentru profesionistul din sănătatea mintală, o chestiune ideologică, ci una de bună practică clinică. A recunoaște pansexualitatea înseamnă a admite că realitatea atracției umane este mai complexă decât categoriile noastre obișnuite — și că această complexitate merită întâmpinată cu aceeași rigoare cu care abordăm orice alt aspect al vieții psihice. În spatele fiecărei etichete există o persoană care caută să fie văzută; sarcina noastră este să nu o reducem la termenul prin care se descrie.

Referințe

• Galupo, M. P., Mitchell, R. C., & Davis, K. S. (2015). Sexual minority self-identification: Multiple identities and complexity.
• Greaves, L. M., Sibley, C. G., Fraser, G., & Barlow, F. K. (2019). Comparing pansexual- and bisexual-identified participants on demographics, psychological well-being, and political ideology in a New Zealand national sample.
• Meyer, I. H. (2003). Prejudice, social stress, and mental health in lesbian, gay, and bisexual populations: Conceptual issues and research evidence.
• Peña, B., & Tadros, E. (2021). Exploring clinicians’ knowledge, beliefs and clinical experiences related to pansexual youth. Journal of Bisexuality.