Ziua Psihoterapiei, 25 septembrie: între stigmatul de ieri și accesibilitatea de mâine

În fiecare an, pe 25 septembrie, comunitatea psihoterapeutică din întreaga lume marchează Ziua Psihoterapiei (Ziua Internațională a Psihoterapiei) – un moment dedicat înțelegerii publice a acestei profesii, reducerii stigmatului asociat cu „mersul la terapie” și recunoașterii rolului psihoterapiei în sănătatea mintală a populației. Pentru profesioniști, este și o zi de reflecție asupra identității, eticii și responsabilităților propriului drum profesional.

O zi născută în interiorul profesiei

Spre deosebire de alte zile mondiale consacrate sănătății, instituite prin acte oficiale, Ziua Psihoterapiei a fost „sădită” de comunitatea internațională de psihoterapie și promovată an de an de marile organizații profesionale de profil. Acest lucru spune ceva esențial despre natura ei: ziua a apărut dintr-o nevoie reală – aceea de a face vizibilă o profesie care lucrează adesea în discreție, în cabinete și săli de terapie, departe de privirea publică.

Mesajul central al zilei rămâne unul simplu și totuși radical: a cere ajutor specializat pentru suferința psihică nu este o slăbiciune, ci un act de curaj și de îngrijire de sine.

Ce este, de fapt, psihoterapia

Psihoterapia este un tratament bazat pe dovezi, care utilizează metode psihologice – conversația structurată, relația terapeutică, tehnicile specifice fiecărei școli – pentru a reduce suferința psihică și a modifica tipare de gândire, emoție și comportament. Nu este „o discuție cu un prieten”, nu este hipnoza din filme și nici o simplă „dare de sfaturi”.

Studiile comparative arată, în general, eficacități similare ale principalelor orientări – psihodinamică, cognitiv-comportamentală, umanist-experiențială, sistemică, integrativă – pentru o gamă largă de probleme uzuale, iar cercetarea asupra factorilor comuni a arătat că unul dintre cei mai puternici predictor ai rezultatului este calitatea alianței terapeutice. Organizația Mondială a Sănătății recomandă psihoterapia ca abordare de primă intenție în depresia ușoară și moderată, iar pentru formele severe, combinația psihoterapie + medicație este adesea superioară oricăreia dintre ele administrate separat.

De ce avem nevoie de o astfel de zi

Cifrele OMS fac argumentul de la sine: aproape un miliard de oameni trăiau cu o tulburare mintală încă înainte de pandemia de COVID-19, iar în primul an al pandemiei prevalența anxietății și depresiei a crescut cu circa 25%. În același timp, în multe țări – în special cele cu venituri mici și medii – peste 70% dintre persoanele afectate nu primesc niciun fel de ajutor specializat, iar bugetele alocate sănătății mintale rămân, în medie, la circa 2% din cheltuielile medicale.

Decalajul dintre nevoie și acces se explică prin costuri, prin lipsa specialiștilor, dar și prin stigmat – acel „ce-o zice lumea?” care amână ani întregi momentul primei consultații.

Realitatea românească

În România, profesia de psihoterapeut este reglementată prin Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog, titlul de psiholog clinician și titlul de psiholog psihoterapeut, atestarea fiind administrată de Colegiul Psihologilor din România. Peste atestare se află însă un drum lung: formare continuă, dezvoltare personală, supervizare.

Provocările rămân semnificative: psihoterapia este, în mare parte, decontată din buzunarul pacientului, aproape inexistentă în pachetul public de asigurări; accesul este inegal între marile orașe și mediul rural; iar numărul specialiștilor dedicării full-time rămâne modest raportat la populație. Există însă și tendințe pozitive: generațiile mai tinere vorbesc mai deschis despre terapie, iar psihoterapia online a adus serviciile mai aproape de oameni care altfel nu ar fi avut acces la ele.

Ziua de 25 septembrie este, la noi, și un prilej de discuție despre un pas necesar: integrarea reală a psihoterapiei în sistemul public de sănătate.

Mituri care merită lăsate în urmă

• „Terapia e doar pentru cei cu probleme grave.” Fals. Psihoterapia se adresează de la episoadele depresive și anxietate până la relații dificile, burnout, doliu, sau simplului sentiment de „mă blochez”.
• „Dacă merg la psihoterapeut, înseamnă că sunt nebun.” Stigmat pur. Suferința psihică nu definește identitatea cuiva, iar specialiștii sunt, paradoxal, printre cei care folosesc cel mai des terapie.
• „Terapeutul doar ascultă și îmi dă sfaturi.” Psihoterapia este un proces activ, structurat, cu obiective și evaluare a progresului.
• „Durează o veșnicie.” Durata variază: există protocoale scurte, de 12–20 de ședințe, dar și procese lungi, în funcție de problema și de obiectivele stabilite.
• „Vorbesc oricum cu prietenii despre problemele mele.” Susținerea socială e neprețuită, dar nu înlocuiește competența clinică, neutralitatea și confidențialitatea cadrului terapeutic.

Cum se poate marca această zi

Pentru profesioniști: sesiuni informative gratuite sau cu taxă redusă, webinare și conferințe, grupuri de supraveghere deschise, articole de popularizare a științei psihoterapiei, dar și o privire sinceră asupra propriei practici – etică, formare continuă, grijă față de sine și prevenirea epuizării profesionale.

Pentru public: participarea la evenimente deschise, adresarea întrebărilor specialiștilor, verificarea atestării psihoterapeutului ales și, de ce nu, programarea acelei „prime consultații” amânate de luni de zile. Cine ar trebui să ia în serios ideea? Toți cei care se confruntă cu tristețe sau anxietate persistentă, tulburări de somn sau apetit, dificultăți în relații, consecințele unui traume sau doliu, epuizare cronică – dar și cei care simt pur și simplu că viața lor merită să fie trăită mai deplin. Diagnosticul nu este o condiție pentru a beneficia de terapie.

Un final care spune tot

Ziua Internațională a Psihoterapiei sărbătorește, în fond, capacitatea omului de a se schimba în interiorul unei relații sigure, profesionale și bine făcute. Cum spunea Carl Rogers: „Paradoxul fascinant este că, atunci când mă accept exact așa cum sunt, abia atunci pot să mă schimb.”

Pe 25 septembrie, mesajul nostru, al comunității profesionale, poate fi același, în cuvinte simple: vorbim despre suferință, nu tăcem; căutăm ajutor, nu ne ascundem; și susținem o profesie care, ședință după ședință, reconstruiește vieți.