Zborul vulturului – Jiddu Krishnamurti

Zborul vulturului – Jiddu Krishnamurti

Iluminarea nu poate fi dăruită de un altul. Nu se poate atinge iluminarea decât odată cu înțelegerea structurii şi a naturii eului. Eul este cauza confuziei, violenței şi dezbinării care domneşte între oameni, el este rădăcina oricărei suferințe.

Noi suntem teribil de conștienți de lucrurile exterioare, dar interior suntem orbi.

În plăcere există întotdeauna un element de frică; și este foarte evident că acolo unde există relații afectate de frică există neapărat fragmentare, există diviziune.

Există oare ,,mâine’’ psihologic? Există într-adevăr sau nu este decât o ficțiune a gândirii? În timpul cronologic există un mâine; dar există oare un mâine psihologic, un mâine interior? Dacă există un mâine ca idee, atunci acțiunea nu este complexă și această acțiune antrenează diviziunea și contradicția. Această noțiune de mâine, de viitor este cauza faptului că noi nu vedem lucrurile foarte clar, așa cum sunt ele în clipa respectivă -,, eu sper să le văd mâine’’. Oamenii sunt leneși; ei nu au această pasiune, acest interes arzător de a vrea să descopere numaidecât.

Atâta timp cât omul se zbate în cordonul contrariilor, el pierde în mod inevitabil energie și, prin urmare, nu se poate schimba.

A respinge toate acestea nu înseamnă a reacționa, fiindcă atunci când reacționați nu faceți decât să vă manifestați dezacordul și să opuneți rezistență. Când le respingeți pentru că le-ați înțeles, atunci se manifestă moralitatea supremă.

Înainte de toate, eu vreau să scap de frică. Eu vreau s-o exprim, s-o înțeleg, s-o las să curgă, să-i permit să vină și să explodeze în mine și în tot restul.

Accesați: Cărți care au schimbat percepțiile unor generații întregi