Fragment – Vina / Camelia Cavadia
Stella s-a dus dus la culcare cu o strângere de inimă. Și-ar fi dorit ca Tomas să vină cu ea și să vorbească, așa cum o făceau pe vremuri, despre Lorin, despre toată ziua de azi, despre ce simțeau, despre ce le plăcuse și ce nu. Ar fi vrut să fie iar prietenul ei cel mai bun și să nu aibă nici un secret unul față de celălalt și să poată vorbi deschis despre orice le trecea prin cap. Așa cum o făceau la începuturi. Când Tomas nu se ascundea de ea și când o încuraja să-i spună tot ce simte. Când Tomas însuși vorbea la nesfârșit și o descosea fără oprire. Îl simțea pe Tomas înstrăinat de ea și-n același timp forțând-o și pe ea să nu mai poată fi la fel. Era ca și când Tomas luase deciziile astea pentru amândoi, iar ea nu ar mai fi avut cum să se îndrepte către el, pentru că el îi întorcea mereu spatele, închidea ușa după el. Lucrurile astea erau și mai vizibile acum, când în casa lor poposise un om nou, sănătos în gândire, viguros la minte, sprințar la vorbă, care lăsa să curgă învolburat șuvoiul vieții. Uitase cum e să trăiești fără a-ți pune opreliști la tot pasul, mereu gândindu-te la alții, la cei din jurul tău, și atât de puțin la tine. Singurul lucru pe care îndrăznise să-l facă pentru ea în acești ani fusese întoarcerea la catedră, singurul loc în care se simțea atât de ea. Atât de liberă, atât de neschimbată. În rest, pe tot parcursul căsniciei ei, fusese nevoită să facă întotdeauna ajustări. Ca și când ar fi pornit la drum într-o rochie înflorată, largă, veselă, vaporoasă, lejeră, colorată, pe care nici nu a simțit că o poartă o bună bucată de vreme, dar pe care, pe parcursul drumului, a fost mereu nevoită să o ajusteze. I-a făcut pense pe ici, pe acolo, i-a modificat lungimea, i-a estompat culorile, a făcut-o mai ștearsă, mai cenușie, mai uniformă, mai incomodă și atât de nereprezentativă. Așa cum se simțea și ea acum. Atât de străină sieși, atât de insipidă! Pasele de discuții pe care și le aruncase astăzi cu Lorin peste fileu, ca la un meci curat de tenis, o făcuseră să-și dorească să intre din nou în joc. Să-și dezmorțească apetitul dorințelor de socializare, de afirmare a propriilor opinii, de recunoaștere. Toate acele dorințe pe care le avusese cândva, dar pe care le pierduse pe drum. Toate năzuințele ei de acum se rezumau și se învârteau în jurul carierei lui Tomas, a toanelor lui, a protejării lui. De parcă ea nu ar fi existat și nu ar fi avut și ea propriile-i năzuințe. Se gândea la toate astea și realiza că nu este corect.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României: Cavadia, Camelia; Vina / Camelia Cavadia.– Bucureşti: Editura Trei, 2015
Accesați: Cărți care au schimbat percepțiile unor generații întregi
