Tehnicile comportamentale pot fi folosite în trei scopuri. Întâi, terapeutul poate avea nevoie să lucreze direct pentru schimbarea comportamentelor care se autoprotejează. În al doilea rând, pacienții ar putea avea nevoie de susținere pentru a-și dezvolta abilități specifice. În al treilea rând, temele comportamentale pot fi folosite ca teme de casă pentru a aduna date în scopul evaluării cognițiilor. Tehnicile comportamentale care pot fi de ajutor (deși aici nu le discutăm pe toate în detaliu) includ:
- Jurnale de activitate, care permit identificarea retrospectivă și planificarea prospectivă a schimbărilor și presupun evaluarea nivelului de referință al activării și al direcționării către scopuri, precum și evaluarea satisfacției cu productivitatea zilnică.
- Planificarea activităților, pentru creșterea autoeficacității în zone țintă, cum ar fi emoții pozitive (competență și plăcere), independență (dezvoltarea de abilități), relații sociale (intenționalitate, reciprocitate) sau scop (valori sau sensuri personale).
- Repetiție comportamentală, modelare, tehnici de dezvoltare a asertivității, pentru dezvoltarea abilităților de a răspunde mai eficient în situații dificile sau stresante. Aceasta presupune de regulă să fie anticipate abilitățile comportamentale specifice de care este nevoie și să fie discutată înainte punerea lor în practică, pe secvențe, repetând o hartă cognitivă a procedurii pentru modul în care pot fi implementate eficient acțiunile menite să ducă la rezultatele dorite, cum ar fi determinarea unei persoane să coopereze și depășirea diverselor obstacole.
- Exerciții de relaxare și tehnici comportamentale de distragere, care vor fi folosite atunci când crește anxietatea sau îngrijorarea în timpul eforturilor de schimbare.
- Expunerea in vivo, care presupune ca terapeutul să ajute pacientul să se confrunte cu un anumit stimul care este probabil să declanșeze o schemă cognitivă problematică și să susțină procesul prin care pacientul înfruntă cognițiile problematice și răspunde la ele în mod eficient. Ca alternativă, se poate folosi și expunerea în imaginar, dacă cea in vivo este dificil de organizat.
- Sarcini gradate, pentru ca pacientul să poată percepe schimbările ca pe un proces de creștere pas cu pas, pe durata căruia să poată înfrunta dificultatea fiecărei componente și să devină treptat tot mai competent.
- Analiza lanțului de comportamente necesare, menite să ajute pacientul să descompună o problemă în secvențele sale și să găsească idei de reacții alternative la fiecare etapă a secvenței. Poate fi introdusă ideea reacțiilor contradictorii (a face opusul comportamentului inițial), ca metodă de redirecționare și de creștere a controlului asupra comportamentului.
- Gestionarea timpului și a rutinelor de zi cu zi, pentru a ajuta pacientul să își stabilească prioritățile în materie de timp, să își organizeze eficient rutinele vieții de zi cu zi și să aloce proporții realiste de timp pentru diverse sarcini și evenimente. Aceasta presupune adesea să fie discutat programul de somn și stabilizate rutinele în urma unor situații sau evenimente perturbatoare.
- Controlul stimulilor, respectiv modificarea intenționată a elementelor din mediu, pentru a încuraja anumite reacții sau comportamente dezirabile și a crea condiții ce vor descuraja comportamente dezadaptative.
- Managementul contingențelor pentru a face în mod sistematic legătura între recompense sau întăriri pozitive și eforturi dezirabile și pentru a reduce din beneficiile asociate reacțiilor dezadaptative.
Sursa: Terapia cognitivă a tulburărilor de personalitate. Aaron T. Beck, Denise D. Davis, Arthur Freeman
