Pelicula Un pas în urma serafimilor, promovată agresiv în mass-media, a îmbiat – să se minuneze de exotismul subiectului – rebeli și nostalgici, deopotrivă, „fii risipitori“ și „veniți în fire“, cunoscători și nimeriți, ziditori de școală și detractori, seminariști și preacucernici, pățiți și uimiți.
Departe de a pune în discuție problema împlinirii vocației unui tînăr, a influenței maestrului asupra discipolului, a moralei creștine ca fiind mai mult decât un vehicul ce face legătura între instinct și rațiune, filmul oferă amintirile video ale unui „pățit“ care nu s-a integrat într-o școală cu internat, construindu-și un mecanism de apărare bazat pe gașcă și pe meschinăriile unui personaj schimonosit de setea de putere, suprapunere a mai multor fantome din amintirile procesate.