Puterea autocontrolului mental – Burt Goldman

Puterea autocontrolului mental – Burt Goldman

Puterea autocontrolului mental își are rădăcinile în ultimele lucrări ale lui Jose Silva.

Puterea autocontrolului mental se bazează pe faptul că percepțiile izvorăsc din imaginație.

Fiecare culoare a spectrului are propriul ritm. Inima îți pompează sângele prin corp cu bătăi ritmice.

Definim emoția ca fiind orice gând sau trăire însoțită într-un anumit grad de plăcere sau disconfort. Cu cât e însoțită de mai multă plăcere, cu atât e mai puternică emoția. Cu cât e mai puțină plăcere, cu atât e mai slabă emoția. Când un gând nu este însoțit de plăcere, nici de disconfort, când ești neutru cu privire la un lucru, înseamnă că nu te gândești la el deloc.

Răspunsurile sunt întotdeauna disponibile, dar sunt îngropate adânc în conștiința interioară.

Cel mai folosit cuvânt din lume – iubire. Cuvântul iubire e de fapt o abstracție; pentru că nu are un înțeles al lui, capătă înțeles numai când îi atașăm ceva.

Este rezultatul atitudinilor și al punctelor tale de vedere. Orice lucru e legat de persoana care îl experimentează. Nu există absolut – nimic nu este bun, nimic nu este bun sau rău, decât în măsura în care se raportează la tine. Nici viața nu este bună sau rea. Viața, pur și simplu, este. Poți schimba lucrurile pe care le dorești prin schimbarea punctului tău de vedere cu privire la ele.

Accesați: Cărți care au schimbat percepțiile unor generații întregi