Purgatoriul îngerilor – Camelia Cavadia

Spunem mereu, și a devenit un clișeu, că literatura înseamnă empatie. Însă prea puțini dintre noi, scriitorii, facem din literatura noastră un document real, emoționant, mișcător al acestei empatii. Romanul Cameliei Cavadia tocmai așa ceva este: documentul emoționant al unei lumi a copiilor dispăruți. Un document al infernului și al purgatoriului pe care acești îngeri căzuți fără voia lor sunt nevoiți să-l parcurgă. Tocmai astfel de documente îți dau speranța că literatura înseamnă, totuși, mai mult decât un joc estetic. Mă bucur mult, așadar, că o astfel de carte e posibilă. – Radu Vancu, scriitor

Am scris această carte pentru că mă impresionează vulnerabilitatea copiilor, pentru că uit greu un chip trist, pentru că nu pot să nu mă întreb unde dorm, ce mănâncă, ce vieţi au copiii străzii, dar mai ales care este povestea care i-a dus acolo. Am scris-o și pentru că sunt mamă. Şi mi-e imposibil să mă gândesc ce-aş face şi cum aş reuşi să supravieţuiesc dacă i s-ar întâmpla vreodată ceva rău copilului meu. – Camelia Cavadia

Descriere CIP a Bibliotecii Naţionale a României: Camelia Cavadia, Purgatoriul îngerilor, Ed. Trei, 2018

Accesați: Cărți care au schimbat percepțiile unor generații întregi