Post psiholog Buzău – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău – 11 decembrie 2018

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău organizează concurs pentru ocuparea unor funcții vacante, dintre care:

  • 1 post – psiholog principal – Serviciul pentru intervenţie în domeniul asistenţei sociale, evaluare şi consiliere – Compartimentul pentru consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției vacante de psiholog principal:

  • studii universitare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau alt certificat echivalent în profilul psihologie;
  • atestat de liberă practică sau aviz de exercitare a profesiei de psiholog principal, specializarea psihologie clinică, eliberate, în condiţiile legii, de Colegiul Naţional al Psihologilor din România;
  • vechime în specialitate – minimum 5 ani.

Concursul se va desfășura conform calendarului următor:

  • depunerea dosarelor de concurs până la data de 29 noiembrie 2018;
  • proba scrisă – 11 decembrie 2018;
  • interviul – 17 decembrie 2018.

Post psiholog Buzău – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău.pdf

Relații suplimentare se pot obține la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, strada Bistriţei nr. 41, judeţul Buzău, telefon 0238/711.051.

Sursa: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, 18 noiembrie 2018

Accesați: Posturi psiholog (05-11 noiembrie 2018)