Fundamente
Abordarea dinamic-psihanalitică a fost primul model psihologic de sanogeneză și patogeneză psihică, bine structurat și diseminat în domeniul medical și psihologic. Ca paradigmă care a fost elaborată pornind în special de la observații și intuiții clinice, abordarea dinamic-psihanalitică a vizat preponderant impactul inconștientului asupra tabloului clinic. Asumpțiile fundamentale ale acestei perspective sunt:
- psihicul are o structură nivelară formată din Id (inconștient), Ego (Eu; conștient) și SuperEgo (SupraEu; normele morale și sociale);
- conținutul refulat al Id-ului (de exemplu, pulsiunile sexuale și agresive), care este guvernat de principiul plăcerii, tinde să se exprime plenar la nivelul Eului (conștientului);
- conștientizarea la nivelul Eului (care este guvernat de principiul realității) a acestui conținut refulat generează trăirile emoționale negative;
- odată generate trăirile emoționale negative, eul, sub presiunea principiului realității și a SupraEului, apelează la mecanisme de apărare/defensive pentru a bloca conștientizarea lor. Primul mecanism angajat este represia/refularea. Dacă acest mecanism nu este eficient, atunci conținutul refulat se va exprima în vise, acte ratate sau simptome nevrotice (cum ar fi alte mecanisme de apărare, angajate ca a doua linie defensivă). Întregul demers este sintetizat sub forma așa-numitului ”triunghi al conflictului”.
Acesta are trei componente: X reprezintă pulsiunea, A – anxietatea generată de conștientizarea acesteia, iar D – mecanismele defensive (de apărare) la care subiectul apelează în scopul reducerii anxietății.
Sursa: ” Psihologie clinică și psihoterapie. Fundamente”, Daniel David
