Review: statistici finale
- 10 prejudecăți ale românilor cu privire la mersul la psiholog, 1282 vizualizări
- Despre criză, pierdere și creștere, 364 vizualizări.
Întrucât ambele persoane au menționat indisponibilitatea de a participa la cele două cursuri de formare, invitațiile sunt oferite membrilor/partenerilor echipei Monitorul Psihologiei.
Concursul se desfășoară în perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2020
Premii: Participarea (cu titlu gratuit) la următoarele cursuri de formare:
- Workshop acreditat CPR: Tulburările de limbaj și specificul terapiei logopedice în dislalie și dislexo-disgrafie. București / 22-23 februarie 2020
- Curs autorizat ANC: Consilier pentru dezvoltare personală. București / 13-15 martie 2020 (se asigură participarea la curs, nu și taxa de examen)
Regulamentul concursului: publică un articol (pe site și în revista Monitorul Psihologiei) și distribuie următoarele evenimente:
- https://monitorulpsihologiei.com/event/curs-consilier-pentru-dezvoltare-personala/
- https://monitorulpsihologiei.com/event/workshop-tulburarile-de-limbaj-si-specificul-terapiei-logopedice-in-dislalie-si-dislexo-disgrafie/
Ce articole se pot înscrie?
Articole nepublicate. Documentele trebuie să fie în formă finală, cu aranjare în pagină şi diacritice, însoțite de o scurtă prezentare a autorului. Articolul trebuie să conțină bibliografie și să aibă minim 70% conținut unic / original (pentru verificare folosim un soft pentru detectarea plagiatului – Plagiarism Detector, disponibil pe site-ul https://plagiarism-detector.com/).
Detalii privind înscrierea: Participanții își pot înscrie articolele la concurs pe adresa office@monitorulpsihologiei.com până la data de 15 februarie, prin completarea și trimiterea pe e-mail a formularului de publicare (poate fi descărcat de aici), a articolelor și a link-ului unde a distribuit evenimentele.
Criterii de premiere: Sunt desemnați doi câștigători. Premiem articolele cu cele mai multe vizualizări conform statisticilor oferite de platforma WordPress (săptămânal afișăm AICI numărul de vizualizări pentru fiecare articol înscris la concurs). În data de 16 februarie afișăm statisticile finale iar cel care a redactat articolul cu cele mai multe vizualizări își alege cursul la care dorește să participe (cu titlu gratuit) .
Pentru fiecare curs de formare este desemnat un câștigător. În cazul în care o persoană trimite mai multe articole iar acestea sunt articolele cu cel mai mare număr de vizualizări din toate articolele primite, poate participa (cu titlu gratuit) la un singur curs de formare.
P.S. Din cauza unei erori nu putem accesa numărul de vizitatori pentru fiecare articol. Motiv pentru care am decis să afișăm și să premiem în funcție de numărul de vizualizări.