Psihologia a luat ființă din alte două discipline, fiziologie și filosofie. Germanul Wilhelm Wundt (1832-1920) este considerat părintele psihologiei, fiind cel care a insistat că ar trebui să existe o disciplină separată, mai empirică decât filosofia și mai centrată pe mintea umană decât fiziologia. În anii 1870, a înființat primul laborator de psihologie experimentală și a scris lucrarea Principles of Physiological Psychology (Principii ale psihologiei fiziologice).
Din moment ce, în zilele noastre, Wundt este citit numai de cei care au un interes de specialitate, el nu a fost inclus pe lista clasicilor. Cu toate acestea, filosoful american William James (1842-1910), considerat și el „părinte fondator” al psihologiei moderne, încă este citit pe scară largă. Fratele romancierului Henry James, acesta s-a pregătit pentru medicină și apoi a trecut la filosofie, dar, la fel ca Wundt, a simțit că mecanismele de funcționare ale minții merită să constituie un domeniu de studiu separat, de sine stătător. Pornind de la o teorie a neuroanatomistului german Franz Gall, conform căreia toate gândurile și procesele mentale sunt de origine biologică, James a ajutat la răspândirea ideii remarcabile că sinele unui om – cu toate speranțele, iubirile, dorințele și fricile sale – este conținut în materia cenușie moale care se regăsește între pereții cranieni. După părerea sa, explicarea gândurilor ca fiind produsul unei forțe mai profunde, cum ar fi sufletul, ținea mai degrabă de tărâmul metafizicii.
Poate că James a ajutat la definirea parametrilor psihologiei, dar Sigmund Freud a fost cel care, prin scrierile sale, a transformat psihologia într-un subiect de interes pentru publicul larg.
