Minutul de lectură: toți avem un rol de jucat

Prin meseriile noastre, oricare ar fi ele, toți avem un rol de jucat. Fiecare dintre noi, la locul care îi revine, poate pune o piatră de temelie la edificarea unei societăți mai bune.

Bărbații și femeile care reușesc să o scoată la capăt sunt cei și cele care încearcă să devină actorii din propria lor existență, iar ceea ce devine un angajament în cadrul colectivității dobândește sens datorită acestui eveniment. Durerea nu cedează decât atunci când voința reușește să se implice, astfel încât ea să nu se mai reproducă. Ei știu acum că esențial este să reușească împreună să treacă prin această lume cu bine și cu cât mai puține coliziuni. În fond, după cum spunea Seneca, „Viața [nu este ea oare] o piesă de teatru [și] ceea ce contează nu este să dureze mult timp… ci să fie bine jucată?”

Sursa: Confesiuni PSY. Psihologii, psihiatrii și psihoterapeuții se destăinuie. Autor: Coord. Christophe André, Capitolul 4. Fatma Bouvet de la Maisonneuve, Sunt de două ori psihiatră

17 dec. 2022