Oare depresia este o perturbare, cum este cancerul, sau poate fi defensivă, asemenea greţei? Evoluţioniştii argumentează că ea apare mult prea des ca să fie o simplă disfuncţie. Pare probabil ca această capacitate de depresie să implice mecanisme care, într-o anumită etapă, au avut un avantaj reproductiv. Pe această bază, se pot enunţa patru posibilităţi. Fiecare este cel puţin parţial adevărată. Prima este că depresia a avut, în timpurile preumane ale evoluţiei, un scop pe care nu-l mai are. A doua este că stresurile vieţii moderne sunt incompatibile cu creierul care ni s-a dezvoltat şi că depresia e consecinţa faptului că facem ceea ce nu se încadrează în evoluţia noastră. A treia este că depresia are o funcţie utilă în sine în societăţile omeneşti, că uneori e un lucru bun ca oamenii să fie deprimaţi. Ultima este că genele şi structurile biologice rezultante implicate în depresie sunt implicate şi în alte comportamente sau sentimente, mai utile – că depresia e rezultatul secundar al unei variante utile din fiziologia cerebrală.
Sursa: Demonul amiezii. O anatomie a depresiei, de Andrew Solomon
