Lipsa de încredere în propriile forțe – o problemă des întâlnită atât în cazul bărbaților, cât și al femeilor, începe foarte devreme – în casa părinților, în perioada copilăriei. Un bărbat cu o părere proastă despre sine are, probabil, prieteni și rude care îl critică și îi evidențiază eșecurile, astfel că se gândește că ceilalți vor continua acest tipar. Evident, se așteaptă și ca soția sa să preia totul de unde au rămas părinții și să îi reamintească tot timpul de nereușitele sale.
În asemenea situații îmi sfătuiesc pacienții să respingă aceste evaluări negative, încurajându-i să se înconjoare de prieteni și de rude care îi pot observa valoarea și realizările. De multe ori, în câteva săptămâni, încrederea în forțele proprii crește considerabil. Un mediu în care ești criticat permanent este periculos pentru sănătatea ta mentală. Dimpotrivă, sprijinul și încurajările te ajută să îți atingi adevăratul potențial și să scoți la iveală geniul din tine.
Sursa: Nevoile lui, nevoile ei. Secretele unei relații de cuplu durabile – Willard F. Harley, Jr.