Minutul de lectură: iertare tată

Iubite tată,

M-ai întrebat odată, acum de curând, de ce susţin că mi-e frică de tine. Ca de obicei, n-am ştiut ce să-ţi răspund, în parte tocmai pentru că mi-e frică de tine, în parte pentru că frica asta se întemeiază pe prea multe elemente ca să ţi le pot enumera măcar pe jumătate stând de vorbă cu tine. Şi dacă încerc acum să-ţi răspund în scris, răspunsul meu va fi incomplet, pentru că şi în scris frica şi urmările ei mă paralizează în faţa ta şi pentru că proporţiile acestei situaţii depăşesc cu mult puterile memoriei şi raţiunii mele.

Problema a fost întotdeauna foarte simplă pentru tine, cel puţin în măsura în care tu ai vorbit despre asta în faţa mea sau, fără alegere, în faţa multora altora.Ţi se părea că treaba stă cam aşa: tu ai muncit din greu toată viaţa, ai sacrificat totul pentru copiii tăi şi mai ales pentru mine, ca urmare, eu am trăit totdeauna fără nici o grijă şi în belşug, am avut libertatea deplină să învăţ ce am vrut, n-am avut nici un motiv să mă preocup de grijile vieţii de toate zilele sau să resimt vreo altă grijă de orice fel; tu, în ce te priveşte, n-ai pretins nici o mulţumire pentru toate acestea, ştii foarte bine ce înseamnă „recunoştinţa copiilor”, dar te-ai fi aşteptat totuşi la ceva în schimb, la vreun semn de simpatie; în loc de toate astea, eu m-am ascuns întotdeauna din faţa ta, în camera mea, cu cărţile mele, cu ţicniţii mei de prieteni, cu gândurile mele exaltate; cu tine n-am stat niciodată deschis de vorbă, la templu n-am venit niciodată să stau lângă tine, nici la băi, la Franzensbad, nu ţi-am făcut vreodată vreo vizită, şi n-am avut în nici vreun alt fel sentimentul vieţii de familie; de prăvălie şi de celelalte preocupări ale tale nu m-am interesat niciodată, fabrica am lăsat-o cu totul în mâinile tale şi eu mi-am văzut de treaba mea…

Sursa: Scrisoare către tata. Autor: Franz Kafka