Când eram la colegiu, la mijlocul anilor ʼ80, termenul „persoană cu abilități diferite” era mai frecvent folosit decât „persoană cu dizabilități”. Pe vremea aceea făceam glume despre cei „cu dezagreabilități diferite”. În ziua de azi, despre un copil autist se spune că e diferit de copiii „tipici”, în timp ce o persoană cu nanism e diferită de oamenii cu înălțime „medie”. Nu mai ai voie să folosești cuvântul „normal”, și cu atât mai puțin cuvântul „anormal”. În vasta literatură de specialitate din domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități, se subliniază deosebirea clară dintre „handicap”, consecința organică a unei boli, și „dizabilitate”, ca rezultat al mediului social. Faptul că nu-ți poți mișca picioarele, de exemplu, este un handicap, dar faptul că nu poți intra în biblioteca publică este o dizabilitate.
