Femeia care păstrează un copil conceput prin viol rămâne permanent legată de violatorul ei. În anumite situații, ura și teama mențin legătura vie, în altele însă, mama își face curaj pentru posibilitatea ca fie violatorul, fie copilul să se caute până la urmă unul pe altul. La fel cum copiii abuzați se agață de părinții abuzivi, sub impulsul unei biologii dincolo de logică, la fel și aceste femei rămân sub influența atacatorilor, incapabile să se smulgă din intensitatea acestei legături. Pentru ele, respingerea necondiționată a violatorului seamănă prea mult cu respingerea copilului care a rezultat. Dacă nu reușesc să resimtă furia normal față de viol, se autodistrug, iar dacă manifestă furia necesară simt că și-au dezamăgit copiii. E o formă extremă a problemei cu care se confruntă cuplurile divorțate. E uneori nevoie de o generație pentru a depăși această ambivalență; o femeie mi-a spus, că, atunci când i s-a născut copilul, fetița avea ochii violatorului. „Fetița ei mică și frumoasă are ochii ei”, a spus aceeași femeie. „Acum sunt ochii familiei noastre, nu ai bărbatului care m-a violat.”
Cea mai groaznică încercare pentru multe dintre aceste femei apare când violatorul sau familia acestuia încearcă să obțină acces la copil. Bărbații care au violat și au scăpat nepedepsiți rareori se retrag rușinați sau plini de remușcări; uneori își manifestă exuberanța macabră pretinzând drepturi asupra odraslei.