Minutul de lectură: cum ne formează iubirea

John Bowlby, psihiatru şi psihanalist, este cel care a recunoscut importanţa iubirii, a căldurii şi a conexiunii emoţionale pentru o dezvoltare optimă (Bowlby, 1969). El a ales o perspectivă evoluţionistă, recunoscând că fiinţele tinere care nu au o legătură strânsă cu părinţii sau cu cei care le îngrijesc sunt mai puţin capabile să supravieţuiască. Teoria sa despre ataşament sugera că bebeluşii sunt programaţi biologic să se ataşeze de mamele lor şi au comportamente instinctive sau înnăscute de ataşament, menite să ţină mama aproape, cum ar fi plânsul, zâmbetele şi, în general, faptul că sunt drăguţi. El a recunoscut, de asemenea, că mamele (şi taţii) sunt programate în mod natural să reacţioneze la aceste comportamente, creând un dans reciproc de legături interpersonale. În perioada în care făcea această cercetare, se considera că nevoia de bază a copilului era reprezentată de mâncare şi siguranţă, dar Bowlby a arătat că nevoile noastre de bază sunt iubirea şi sensibilitatea celorlalţi faţă de noi. El a demonstrat că relaţia pe care o stabilim cu persoana care are grijă de noi ne dă o reprezentare mentală a relaţiilor, numită un model intern de lucru, care devine apoi modelul nostru pentru a naviga prin relaţiile viitoare, cu alţii şi cu noi înşine. Învăţăm în mod inconştient să ne facem nouă înşine ceea ce au făcut alţii pentru noi.

Sursa: Addiction. Psihologia dependenţei şi a comportamentului adictiv. Autor: Jenny Svanberg