În cazul celor mai multe dizabilități, cei care nu suferă de o anumită afecțiune se luptă să găsească umanitatea din ea, în timp ce persoanele afectate de respectiva afecțiune gravitează unele în jurul celorlalte în căutare de sprijin, validare și identitate colectivă. În cazul copiilor concepuți prin viol însă, defectul este invizibil pentru cei din afară, uneori chiar pentru rude și prieteni, iar uneori chiar pentru copil, care nu are de ales decât să trăiască cu această umbră psihologică. Identitatea sa orizontală este și profundă și piezișă. Deseori, identitatea copilului este un secret de familie, la fel cum poate fi și adopția, cine spune ce, când și cui devenind o tranzacție dezechilibrată. Nu poți ascunde surditatea sau geniul sau autismul copilului tău decât o scurtă vreme. Cineva sigur va observa; de obicei, chiar copilul e cel care observă. Copiii născuți în urma unui viol pot trăi toată viața fără să-și cunoască identitatea. Asta înseamnă o instabilitate constantă a percepției pe care o are copilul despre mamă, respectiv mama despre copil. Spre deosebire de adopție însă, despre care mulți specialiști afirmă că trebuie adusă la cunoștința copiilor chiar și înainte ca aceștia să înțeleagă exact ce înseamnă, să-i explici unui copil mic ce înseamnă violul este prea dificil și înfricoșător; pentru orice copil e foarte greu să-și imagineze părintele vulnerabil, darămite să simtă că a fost complice la respectiva vulnerabilitate.
