Dopamina a fost descoperită în creier în 1957 de Kathleen Montagu, o cercetătoare care lucra într-un laborator al Run-well Hospital din apropierea Londrei. La început, dopamina a fost percepută pur și simplu ca o modalitate prin care corpul produce o substanță chimică numită norepinefrină – numele atribuit adrenalinei atunci când ea este găsită în creier. Însă oamenii de știință au început să observe apoi lucruri ciudate. Cu toate că doar 0,0005% din celulele creierului produc dopamină – una din două milioane – aceste celule par să exercite o influență disproporționată asupra comportamentului. Participanții la cercetare au avut senzații de plăcere când au activat dopamina și au depus eforturi serioase pentru a declanșa activarea acestor celule rare. De fapt, în circumstanțele potrivite, este imposibil să reziști încercării de a activa dopamina mă simt bine. Unii oameni de știință au botezat dopamina molecula plăcerii, iar calea urmată în creier de celulele producătoare de dopamină a fost numită circuitul recompensei.
Reputația de moleculă a plăcerii a fost consolidată și mai mult de experimentele cu dependenți de droguri. Cercetătorii le-au injectat acestora un amestec de cocaină și zahăr radioactiv, ceea ce le-a permis oamenilor de știință să afle care parte a creierului lor ardea cele mai multe calorii. În timpul în care cocaina intravenoasă își făcea efectul, participanții trebuiau să evalueze cât de euforici se simțeau. Astfel, cercetătorii au descoperit că activitatea mai intensă de pe circuitul recompensei mărea euforia. Pe măsură ce organismul elimina cocaina din creier, activitatea dopaminei scădea, iar euforia dispărea. Studii suplimentare au produs rezultate suplimentare. Rolul dopaminei de moleculă a plăcerii a fost stabilit.
