Sari la conținut

Minutul de lectură: ascultă-i pe cei care te iubesc

Cei din preajma depresivilor se aşteaptă ca ei să-şi revină: societatea noastră nu prea are timp să-şi facă sânge rău. Soţii, părinţii, copiii şi prietenii sunt cu toţii expuşi riscului de a fi doborâţi, şi nu vor să fie în apropierea durerii nemăsurate. Nimeni nu poate face altceva decât să roage să fie ajutat (dacă poate face măcar atâta) când e în partea cea mai adâncă a unei depresii majore, însă, când vine ajutorul, el mai trebuie acceptat. Ne-ar plăcea tuturor s-o facă prozacul pentru noi, dar, din experienţa mea, prozacul n-o face decât dacă-l ajutăm. Ascultă-i pe cei care te iubesc. Crede că merită să trăieşti pentru ei chiar şi atunci când n-o crezi. Scoate la iveală amintirile pe care le îndepărtează depresia şi proiectează-le în viitor. Fii curajos; fii tare; ia-ţi pilulele. Fă mişcare, pentru că-ţi face bine, chiar dacă fiecare pas cântăreşte o mie de tone. Mănâncă, chiar dacă hrana însăşi te dezgustă. Adu-ţi singur argumente raţionale, chiar dacă ţi-ai pierdut raţiunea. Aceste îndemnuri de pe răvaşele din plăcinte sună potrivit, însă cea mai sigură cale de a scăpa de depresie e să-ţi displacă şi să nu-ţi îngădui să te obişnuieşti cu ea.

Sursa: Demonul amiezii. O anatomie a depresiei, de Andrew Solomon