Anima înseamnă suflet cu formă feminină. În mitologie, este înfățișat ca o femeie, o sirenă, o nimfă a pădurii sau orice formă care „înnebunește tineri și bărbați și suge viața din ei”. În vremurile străvechi, anima a fost reprezentată fie ca zeiță, fie ca vrăjitoare; adică aspecte ale ființei feminine care se aflau dincolo de sfera de control sau de sfera de influență a bărbaților.
Atunci când un om „proiectează” aspectul feminin prezent în psihicul său pe o femeie reală, această femeie capătă o semnificație sporită. Arhetipul se face simțit în viața bărbatului prin infatuarea, prin realizarea sau prin fascinația pentru femei. Femeia însăși nu justifică aceste reacții, dar acționează ca țintă spre care este transferată anima lui. Acesta este motivul pentru care pierderea unei relații poate fi atât de devastatoare pentru un bărbat. Este pierderea unei părți a lui pe care a conservat-o în exterior.
De fiecare dată când există o iubire, o fantezie sau o legătură amoroasă extremă, anima acționează la ambele sexe. Acesteia nu-i pasă de o viață dusă ordonat și liniștit, ci vrea intensitate maximă din orice experiență – adică viață, sub orice formă. Anima, ca toate arhetipurile, poate veni peste noi ca soarta. Poate să intre în viața noastră fie ca un lucru minunat, fie ca unul groaznic – dar, oricum ar fi, scopul ei este să ne trezească. Pentru că a recunoaște anima înseamnă a renunța la ideile noastre raționale despre modul în care ar trebui trăită viața și a recunoaște în loc, așa cum spune Jung, că „viața este nebună și are sens, ambele deodată”.
