Minutul de lectură: adicția

Creierul nostru este „construit” în aşa fel încât să creeze obiceiuri, iar obiceiurile cele mai puternice sunt cele care servesc nevoilor emoţionale fundamentale: nevoia de apartenenţă, de siguranţă şi securitate, de control şi autonomie, de eliberare de o durere extrem de puternică. Adicţia îi păcăleşte pe oameni trimiţându-i după lucruri care, pe termen lung, nu le pot satisface nevoile, asemenea „fantomelor flămânde” din budismul tibetan: fiinţe cu abdomene uriaşe, goale, dar cu guri mici, cât o gămălie de ac, aşa că, indiferent ce mănâncă, nu sunt niciodată sătule. Autorul şi medicul Gabor Maté a descris această imagine drept „domeniul adicţiei, în care căutăm constant ceva în afara noastră pentru a răspunde unei dorinţe incontrolabile de eliberare sau de împlinire” (2010, p. 1). Toţi avem o anumită capacitate de a dezvolta comportamente adictive, şi anumiţi factori biologici, psihologici şi care aparţin mediului nostru social fac ca acest lucru să fie mai mult sau mai puţin probabil în diferite momente din viaţa noastră.

Recuperarea (şi majoritatea oamenilor se recuperează din toate tipurile de comportamente adictive, de obicei fără tratament) se referă la învăţarea modului în care să îţi ţii în frâu aceste procese sensibile ale creierului şi să găseşti modalităţi mai sănătoase şi mai durabile prin care să îţi acoperi acele nevoi. Adeseori, asta înseamnă găsirea unor relaţii solide şi pline de compasiune, conectarea cu ceilalţi, sentimentul că eşti acceptat şi înţeles. Pentru a vindeca rănile vechi, societatea trebuie să aibă o abordare compasională a susţinerii recuperării şi trebuie să înveţe să hrănească „fantomele flămânde” care se află printre noi.

Sursa: Addiction. Psihologia dependenţei şi a comportamentului adictiv. Autor: Jenny Svanberg