Minutul de inspirație: trăirile erotice pentru un pacient

Zece procente dintre pacienți sunt vulnerabili la avansurile sexuale venite din partea terapeuților lor. Nu doar terapeuții care fac avansuri pacienților sunt cei care creează o imagine atât de îngrijorătoare, dar totodată și pericolul pe care Freud l-a subliniat, despre felul în care un transfer erotic îl încurajează pe terapeut să pună în act în loc să analizeze trăirile erotice, ceea ce poate transforma situația terapeutică într-un abuz. Pentru a proteja pacienții, terapeuții, până de curând, au crezut că e cel mai bine să nege sau să evite excitația, iar dacă aceasta continua, să se întoarcă degrabă în terapie ei înșiși și să caute o supervizare pentru a ieși la lumină și a descâlci particularitățile cazului în care au simțit că sunt gata să cadă în capcană.

Acest protocol, fără îndoială util, este obligatoriu pentru un terapeut la care excitația sexuală în decursul unei terapii nu apare o singură dată, ci e o problemă obișnuită. Totuși, odată cu această minimă protecție pentru pacient, în ultimii zece ani au început să apară idei care sugerează că un terapeut ar putea să-și ajute cel mai bine pacientul dacă, atunci când descoperă că este excitat, se va speria mai puțin de reacțiile sale și le va menține suficient timp în conștiință încât să se gândească în sinea sa la acestea, în loc să le alunge prematur. Michael Tansey sugerează chiar faptul că însăși frica analistului de propriile trăiri sexuale față de pacienții săi trebuie analizată astfel încât transferul erotic să poată fi explorat. Dacă analiștii nu admit ca posibile astfel de trăiri înlăuntrul lor, ci le reprimă, le neagă sau le scot din câmpul atenției, există o posibilitate mult mai mare ca o sexualitate nepotrivită să fie în mod involuntar pusă în scenă în terapie. Acest pericol este diminuat dacă analiștii se pot gândi la trăirile erotice pentru un pacient (și la ce semnifică acestea) fără să se teamă de cenzură.

Sursa: Jumătate inocentă, jumătate înțeleaptă. Autor: Susie Orbach