Ceea ce mai au de învăţat liderii este că majoritatea copleşitoare a angajaţilor de la toate nivelurile organizaţiei consideră răsplata financiară o satisfacţie, nu o motivaţie. Asta înseamnă că vor să primească suficiente recompense pentru a-şi aprecia jobul, dar că banii primiţi în plus nu aduc o creştere proporţională în privinţa satisfacţiei faţă de locul de muncă. Nu vor refuza banii în plus, dar nu asta caută. Pe de altă parte,recunoaşterea, creşterea responsabilităţilor şi alte forme de apreciere autentică funcţionează ca factori motivaţionali. Înseamnă că un angajat nu se va sătura niciodată să le primească şi întotdeauna vor fi mai mult decât bine-venite.
Majoritatea organizaţiilor dau prea multă importanţă recompenselor financiare şi prea puţină celeilalte părţi a ecuaţiei. Şi asta deoarece consideră că aceia care pleacă din organizaţie o fac pentru că doresc să câştige mai mult. Este o greşeală care poate fi înţeleasă, pentru că asta declară mulţi angajaţi când îşi anunţă demisia. Totuşi, aproape nici un angajat nu pleacă de bunăvoie dintr-o organizaţie în care primeşte recunoaştere, apreciere şi responsabilităţi în plus la nivelul la care merită, doar pentru a câştiga ceva mai mult, cu excepţia cazului în care este plătit atât de prost încât nu poate justifica rămânerea în acel loc de muncă prin faptul că o face de dragul familiei sale.
Sursa: Avantajul. Autor: Patrick Lencioni
