Reîncarcă-ți rezervorul de inspirație cu articole scurte: percepția înșelătoare a similitudinilor
Să trecem printr-o perioadă de reflecție. Cine dintre noi nu a avut vreodată sentimentul bizar de déjà vu, în special în contextul unei relații anterioare? Vorbim despre acele momente când, într-o mulțime de oameni, ochii ni se opresc brusc asupra unei figuri aparent familiare. Aceasta seamănă atât de mult încât ne provoacă o avalanșă de emoții și amintiri. Zâmbetul care ne-a captivat odată este din nou acolo, îmbrăcămintea pe care o poartă ne aduce aminte de stilul ei inconfundabil. Suntem tentați să ne adresăm, să o salutăm, să reluăm legătura, dar ne oprim la timp, realizând că nu este ea.
Similitudinile exterioare sunt doar o serie de coincidențe superficiale. Ținuta, coafura, culoarea rujului sunt elemente care se pot potrivi cu mii de oameni. Însă, ceea ce se întâmplă la nivel psihologic este cu totul altceva. În fața acestor similitudini, creierul nostru recreează imaginea altei persoanei și declanșează sentimente asociate cu aceasta.
Mai mult, acest fenomen poate fi explicat prin intermediul așa-numitei “teorii a perceperii selective”. Conform acesteia, atunci când o persoană trece printr-o experiență emoțională puternică, cum ar fi o despărțire sau pierderea unei persoane dragi, creierul începe să acorde mai multă atenție stimulilor care se asociază cu acea persoană. Aceste momente, departe de a fi simple coincidențe, ne arată cât de profund ne-a marcat experiența respectivă și ne oferă ocazia să ne confruntăm cu sentimentele noastre. Ele sunt o oglindă în care ne putem vedea dorințele, nevoile și, într-o anumită măsură, rănile noastre nerezolvate. Ele ne invită să ne întrebăm ce ne dorim cu adevărat de la relațiile noastre, ce am învățat din experiențe și cum ne-au influențat ele modul în care ne raportăm la ceilalți.
