Meniu Închide

Minutul de inspirație: nu există om la care vanitatea să nu fie prezentă

Se poate afirma că nu există om la care vanitatea să nu fie prezentă, fie şi doar sub o formă puţin pronunţată. Dat fiind că nu te poţi impune dacă-ţi afişezi ostentativ vanitatea, de cele mai multe ori, aceasta se camuflează, luând înfăţişări diferite. Poţi fi vanitos şi sub masca unei anumite modestii. Un om poate fi atât de vanitos încât să nu-i pese de felul în care îl judecă ceilalţi sau, tocmai în virtutea atitudinii sale, să-i captiveze şi să caute să-i folosească avid în profitul său.

Când vanitatea depăşeşte un anumit grad, ea devine extrem de periculoasă. Făcând abstracţie de faptul că-l constrânge pe om la tot felul de demersuri şi eforturi inutile, care vizează mai mult aparenţa decât fiinţarea autentică şi care-l fac să se gândească mai mult la sine şi să nu ţină seama decât, cel mult, de felul în care este judecat de alţii, vanitatea îl duce uşor la pierderea contactului cu realitatea. Comportamentul său trădează o lipsă de înţelegere a relaţiilor interumane, îndepărtarea de viaţă, uitarea cerinţelor acesteia, a îndatoririlor sale de om. Ca nici un alt viciu, vanitatea este capabilă să-l stopeze pe om de la orice dezvoltare spontană, dat fiind că nu-l face decât să se gândească în permanenţă care este, în definitiv, avantajul său.

Sursa: Cunoașterea omului. Autor: Alfred Adler