Înțelegerea minții și personalității celorlalți

Depinde de tine dacă vrei să îi înţelegi pe ceilalţi, dar în fond ar fi în avantajul tău să faci asta. Gândeşte-te un pic. Dacă ai avea o pisică, nu te-ai juca cu ea aruncându-i beţe ca să le aducă înapoi şi enervându-te că nu reacţionează. Cine ar fi mai caraghios în situaţia asta? Şi, dacă ai avea un câine, nu te-ai aştepta să doarmă toată ziua şi să nu vrea să iasă la plimbare cu tine. Trebuie să înţelegi nevoile unui câine. La fel, înţelegând persoana din faţa ta şi formulând aşteptări realiste, vei putea să o ajuţi şi să eviţi frustrarea.

Nu propun ca toată lumea să fie eliberată de responsabilitate, dar trebuie să trăim în lumea reală. Nu putem schimba modul în care ceilalţi se prezintă în faţa noastră, trebuie ca ei să vrea să facă o schimbare, dar putem decide dacă vrem să învăţăm cum să obţinem ce e mai bun de la ei şi să le acceptăm limitările. Alternativa ar fi, bineînţeles, să ne îndepărtăm, dacă nu le putem tolera comportamentul sau dacă am făcut tot ce puteam şi tot nu ne înţelegem cu ei.

Sursa: Paradoxul Cimpanzeului. Programul de management al minții pentru încredere, succes și fericire. Autor: Prof. Steve Peters