Sari la conținut

Minutul de inspirație: experiența singurătății

Dacă trăim totuși experiența singurătății, trecătoare sau persistentă în timp și nu avem de ales, atunci este preferabil să ne-o facem aliat, să-i trecem cu vederea șicanările, ciudățeniile, împunsăturile și să o înfruntăm în folosul nostru.

S-ar putea imagina trei pași posibil de urmat atunci când constatăm că se strecoară în viața noastră și nu ne-o dorim.

Pasul unu. Asumarea singurătății

Ce rost are să plângem și să ne plângem că suntem singuri, am rămas singuri sau ne simțim singuri? Aceasta este situația! Este o realitate, vrem nu vrem, ne place sau nu ne place,ne convine sau nu ne convine! „Văicăreala” este ineficientă și, dacă observăm, cei din jur nu se arată prea bucuroși să ne asculte, ba chiar ne ocolesc pentru a evita lamentările noastre.

Pasul doi. Valorizarea singurătății

Dacă tot suntem singuri, atunci de ce să nu profităm de singurătatea noastră! Singurătatea poate fi interpretată ca resursă necesară și binevenită pentru liniștire (sufletească), reechilibrare, reculegere, regăsire, întoarcere la ceea ce, poate, s-a pierdut în neavenite momente de rătăcire.

Pasul trei. Ieșirea din singurătate.

Singurătatea și-o trăiește fiecare în felul lui. Unii o acceptă (vrând-nevrând), și-o asumă dacă înțelepciunea le-o permite, se obișnuiesc cu incovenientele ei (n-au încotro) sau se străduiesc să o valorifice în vreun fel, oricum, își duc viața mai departe, cu bune și mai puțin bune, cu bucurii dar și cu lacrimi, cu așteptări, dar și dezamăgiri, în nădejde, dar și în deznădejde sau, foarte grav, lipsa de speranțe.

Sursa: Solitudinea sau singur printre ceilalți – O abordare psihosocială. Autor: Eugenia Enăchescu