Ce se întâmplă cu cei care, deveniți studenți după ce și-au dorit acest statut și au depus eforturi pentru a-l dobândi, se confruntă cu dificultăți greu de surmontat? Sunt studenți care ratează examene, unul după altul, nu țin pasul cu ritmurile de studiu, iar rezultatele lor se situează sub standardele de performanță sau puțin peste acestea. Poate o inadaptare la noul mediu cu toate solicitările lui; sau poate submotivarea pentru efortul de a învăța în mod susținut, preferând alte activități tentante pentru moment; poate tulburări de viață emoțională care afectează concentrarea pe obiectivele de studiu sau orice altceva poate interveni în asumarea cerințelor de rol ale poziției de student (nu se așteptau să fie atât de greu).
Subiectiv, confruntarea cu eșecuri repetate, mai ales în primul an de studiu, nu poate fi deloc încurajatoare pentru cel afectat. Acesta își pune întrebări în legătură cu nivelul său de competență, dacă este sau nu abilitat pentru a face față cerințelor de studiu și ce șanse are de a depăși situația în care se află la acest moment. În grup, nu se simte prea confortabil, nu se bucură de considerație din partea colegilor, nici profesorii nu îl preferă în proiecte de cercetare și devine submotivat pentru activitățile din program. Anii de studiu devin apăsători sub povara efortului care nu aduce un rezultat mai bun, marcați de nesiguranță, îndoieli, îngrijorări și riscul pierderii unui echilibru firesc între curaj și descurajare. Dacă și în viața personală se anunță „alerte” de tot felul (relația cu partenerul(a) nu merge prea bine și se așteaptă la o despărțire inerentă, de exemplu), atunci subiectul se alarmează pentru viața lui de acum și de mai târziu și – în cel mai bun caz – apelează la soluții de ieșire din impas. Poate reușește, poate nu. Măcar încearcă.
Oricum, eșecurile nu aduc nimic bun în viața celor care nu le pot depăși. Ei riscă un statut stânjenitor în grupul din care fac parte, au tendința de a se izola, de a se îndepărta de colegi, de a neglija studiul, de a se însingura.
